Transferul lui Mirko Pigliacelli, fostul portar al Universității Craiova, depinde de ultima decizie a conducătorilor de la Manchester City!

Transferul lui Mirko Pigliacelli, fostul portar al Universității Craiova, depinde de ultima decizie a conducătorilor de la Manchester City!
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirko Pigliacelli (31 de ani), portar pe care Universitatea Craiova l-a vândut în iulie 2022 la Palermo, este pe punctul de a fi implicat într-un nou transfer în Italia, iar mutarea lui depinde într-o proporție importantă și de clubul Manchester City.

Palermo, care a ratat promovarea în Serie A la finalul sezonului 2023 – 2024, este deținută de consorțiul City Football Group, care pe lângă gruparea de pe Etihad, din Premier League, mai gestionează și formații ca New York City, Girona sau Troyes.

„Se așteaptă OK-ul de la Manchester City”. Fostul portar al Universității Craiova, Mirko Pigliacelli, pleacă de la Palermo

Mirko Pigliacelli, goalkeeper care a trecut pe la mai multe grupări din fotbalul italian, a avut o scurtă aventură și în România. El a semnat cu Universitatea Craiova în vara lui 2018, de la Pro Vercelli. Inițial a fost adus sub formă de împrumut, după care achiziționat, în ianuarie 2019, în schimbul a 300.000 de euro.

Pigliacelli a rămas în România până în iulie 2022, când Universitatea Craiova l-a cedat înapoi în Italia, la Palermo, pentru 500.000 de euro.

În ultimele două sezoane, portarul a fost titular incontestabil la gruparea din Serie B, reușind să bifeze aproape 80 de meciuri jucate. Însă, în actuala fereastră de mercato, Pigliacelli e pe punctul de a schimba din nou echipa. Publicația Tuttomercatoweb anunță că goalkeeperul va fi vândut la Catanzaro, iar pentru ca mutarea să se realizeze mai lipsește doar acordul șefilor care conduc consorțiul City Football Group. Palermo, club alături de care Pigliacelli mai are contract până în 2025, ar fi dat deja verde la transfer:

Pigliacelli pleacă de la Palermo la Catanzaro, se așteaptă OK-ul de la Manchester”, titrează jurnaliștii de la Tuttomercatoweb, un material redactat miercuri, 10 iulie.

Va lupta să promoveze în Serie A

În sezonul precedent, atât Palermo, cât și Catanzaro au fost eliminate din semifinalele play-off-ului pentru promovare în Serie A. Palermo, cu Pigliacelli între buturi doar la retur, a fost eliminată de Venezia, scor 0-1, 1-2. În schimb, Catanzaro a pierdut cu Cremonese, 2-2, 1-4.

În cele din urmă, formația care a câștigat finala play-off-ului și a promovat în Serie A a fost Venezia.

La Catanzaro urmează să ajungă Mirko Pigliacelli de la Palermo. Acord total, contract pe două sezoane, cu opțiune de prelungire pe încă unul. Noul goalkeeper vine din Sicilia, transferul este definitiv, lipsesc doar ultimele detalii birocratice, în special OK-ul de la City Football Group din Manchester, apoi Pigliacelli se va alătura lotului lui Fabio Caserta”, mai notează Tuttomercatoweb.

Consorțiul City Football Group coordonează activitatea unor cluburi ca Manchester City, Melbourne City, Mumbai City, New York City, Moteviedo City, Troyes, Lommel, Girona, Palermo sau Bahia.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Imagini în premieră cu vila Denisei Manelista! Sora artistei îi îndeplineşte visul: 'Este exact așa cum...'
EXCLUSIV | Imagini în premieră cu vila Denisei Manelista! Sora artistei îi îndeplineşte visul: 'Este exact așa cum...'
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Exclusivitate absolută. Dorian Popa i-a predat lui iubi 350.000 de €!
Exclusivitate absolută. Dorian Popa i-a predat lui iubi 350.000 de €!
A lovit tragedia în fotbalul românesc. Doliu după Dinamo-FCSB: Te vom iubi veșnic!
A lovit tragedia în fotbalul românesc. Doliu după Dinamo-FCSB: Te vom iubi veșnic!
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de disperare ale bărbatului au fost auzite de prietenul individului
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce nu a ajuns să practice meseria dorită
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce…
×