Un fotbalist titular din naționala lui Edi Iordănescu de la EURO 2024 este protagonistul unui transfer de ultimă oră și a ales petrodolarii din Emiratele Arabe Unite.
După ce a avut parte de un turneu final reușit cu România în Germania, unde a fost unul dintre cei mai importanți jucători din lot, fotbalistul a reușit să își găsească un nou club și a bătut deja palma cu formația pentru care va evolua în următorul sezon.
Andrei Burcă, fundaș central în naționala lui Edi Iordănescu la EURO 2024, este protagonistul unui transfer de ultimă oră. Fotbalistul a ales petrodolarii din Emiratele Arabe Unite și a bătut palma cu Baniyas. „Tricolorul” a semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Noua echipa a lui Andrei Burcă a terminat sezonul trecut pe locul 10 în campionatul din Emiratele Arabe Unite. Astfel, internaționalul român se mută practic din Arabia Saudită în Emiratele Arabe Unite.
De menționat este că noul club al lui Andrei Burcă îl are ca președinte pe Saif bin Zayed Al Nahyan, cel care ocupă funcția de Ministru de Interne în Emiratele Arabe Unite, fiind și adjunctul primului ministru.
Baniyas, echipă care a reușit să obțină semnătura lui Andrei Burcă, a fost pregătită în trecut și de antrenori români. Pe banca arabilor a stat Daniel Isăilă, pentru trei ani, în perioada 2020-2023. Gruparea din Emirate a mai fost pregătită în sezonul 2004-2005 de Grigore Sichitiu, care a ocupat postul de antrenor principal și de Florin Motroc, care a fost antrenor secund.
În sezonul recent încheiat, Andrei Burcă a evoluat în Arabia Saudită, la Al-Okhdood. Fotbalistul a rămas liber de contract la începutul lunii iulie, dar a reușit să își găsească destul de rapid un angajament, la acest lucru contribuind și evoluțiile bune pe care le-a avut la turneul final din Germania. Născut în Bacău, fundașul în vârstă de 31 de ani a acumulat 31 de partide în tricoul primei reprezentative a României, pentru care a reușit să marcheze și un gol.
Andrei Burcă a fost unul dintre cei mai importanți jucători din lotul pregătit de Edi Iordănescu la turneul final din Germania. Acesta a făcut cuplu în centrul apărării cu Radu Drăgușin.
România a fost una dintre surprizele Campionatului European, reușind să câștige Grupa E, din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina. Astfel, echipa națională s-a calificat în optimile de finală, unde a întâlnit-o pe Olanda, echipă care și-a încheiat grupa pe poziția a treia. „Tricolorii” au cedat în fața „Portocalei Mecanice” cu scorul de 3-0 și au fost eliminați de la turneul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER