Cea mai tupeistă jucătoare din WTA a comis-o iar într-un mod nepotrivit: şi-a dat afară antrenorul din loja de la Wimbledon! A urlat la el şi l-a obligat să părăsească tribuna

Cea mai tupeistă jucătoare din WTA a comis-o iar într-un mod nepotrivit: şi-a dat afară antrenorul din loja de la Wimbledon! A urlat la el şi l-a obligat să părăsească tribuna
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jelena Ostapenko (27 de ani), jucătoarea din WTA considerată una dintre cele mai antipatice jucătoare din circuitul WTA, a făcut un nou gest nepotrivit față de antrenorul său, dându-l afară din loja de la Wimbledon.

Jucătoarea de tenis letonă și-a dat afară antrenorul din lojă în ultima partidă disputată la Wimbledon.

Acesta a urlat la el și l-a obligat să părăsească tribuna.

Jelena Ostapenko, una dintre cele mai tupeistă jucătoare din WTA , şi-a dat afară antrenorul din loja de la Wimbledon. Sportiva a urlat l-a el şi l-a obligat să părăsească tribuna

Jelena Ostapenko este cunoscută pentru temperamentul ei coleric pe terenul de tenis și pentru modul în care își exprimă toate emoțiile. Fosta campioană de la Roland Garros a „explodat” în timpul înfrângerii cu Barbora Krejcikova de miercuri, când l-a dat afară pe unul dintre antrenorii ei.

„Despre asta vorbeam cu privire la Ostapenko. Un meci al letonei nu este niciodată unul plictisitor. Ea face semn la loja ei – nu știu dacă a făcut semn să plece cineva, dar în acest moment nu este fericită. Ea nu ar trebui să-și facă griji cu privire la cine pleacă și cine rămâne. Trebuie să își dea seama că este încă în avantaj în acest set și să se concentreze pe tactică și pe îmbunătățirea jocului ei”, a spus comentatorul BBC, potrivit Tennisuptodate.com.

Ostapenko a pierdut în cele din urmă partida cu Barbora Krejcikova din „sferturile” de finală ale turneului de la Wimbledon, scor 0-2, deşi reușise un parcurs foarte bun până la acel meci.

Ce spune Jelena Ostapenko despre eliminarea rivalei Iga Swiatek. „Știam că nu va fi un meci deloc ușor pentru Iga, mai ales pentru că iarba nu este suprafața ei preferată”

Sportiva din Letonia a comentat recent eliminarea rivalei Iga Swiatek de la prestigiosul turneu pe iarbă. Ostapenko a declarat că nu a fost deloc surprinsă de eliminarea prematură de la Wimbledon a jucătoarei din Polonia.

„Sincer, știam că nu va fi un meci deloc ușor, mai ales că Yulia a câștigat Birmingham. Ea poate fi extrem de periculoasă pe iarbă și poate juca un tenis diferit, te poate lua prin surprindere. Știam că nu va fi un meci deloc ușor pentru Iga, mai ales pentru că iarba nu este suprafața ei preferată. Eu eram pregătită pentru orice adversar, încercam doar să mă concentrez la jocul meu și la ceea ce trebuie să fac pe teren”, a declarat Jelena Ostapenko, potrivit tennisworldusa.

Recent, Iga Swiatek a fost huiduită de spectatorii de la Wimbledon, după ce s-a întors din pauza de vestiar, pe motiv că a durat mai mult decât ar fi trebuit.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au crezut că nu le vede nimeni dar… 50 de vedete sexy cu mâna în chiloţei
Au crezut că nu le vede nimeni dar… 50 de vedete sexy cu mâna în chiloţei
OUT de la Rapid, după 66 de meciuri! Viorel Moldovan: ”Pleacă definitiv!”
OUT de la Rapid, după 66 de meciuri! Viorel Moldovan: ”Pleacă definitiv!”
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cine își aduce aminte de Cristina Rus? Pe vremuri făcea furori în trupa Blondy, acum e cu totul altă persoană. La 43 de ani, blondina e de nerecunoscut
Cine își aduce aminte de Cristina Rus? Pe vremuri făcea furori în trupa Blondy, acum e cu totul altă persoană.…
Simona Halep a răbufnit. ”Nu a fost corect faţă de mine”
Simona Halep a răbufnit. ”Nu a fost corect faţă de mine”
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Vremea se schimbă radical în toată ţara. Când va fi lovită România de ploi şi furtuni
Vremea se schimbă radical în toată ţara. Când va fi lovită România de ploi şi furtuni
Patru NUTRIENȚI cheie lipsesc din dietele a peste 60% dintre oameni
Patru NUTRIENȚI cheie lipsesc din dietele a peste 60% dintre oameni
Cât de frumoasă este iubita lui Dennis Man. Alexandra este fostă Miss şi este implicată în afaceri
Cât de frumoasă este iubita lui Dennis Man. Alexandra este fostă Miss şi este implicată în afaceri
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă din nou ora în România. Dăm ceasurile înapoi
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă din nou ora în România. Dăm ceasurile înapoi
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce jocuri gratuite sunt oferite de Epic Games Store la început de toamnă
Ce jocuri gratuite sunt oferite de Epic Games Store la început de toamnă
Fraţii Maior au câştigat Acropole Rally şi sunt vicecampioni mondiali de juniori la raliuri
Fraţii Maior au câştigat Acropole Rally şi sunt vicecampioni mondiali de juniori la raliuri
Contractul de montare a radarelor fixe, semnat! Unde vor fi amplasate acestea
Contractul de montare a radarelor fixe, semnat! Unde vor fi amplasate acestea
×