Adversarul din prima etapă, Universitatea Craiova, nu-l sperie pe Măldărăşanu: „Suntem entuziaşti, ne batem la play-off”

Adversarul din prima etapă, Universitatea Craiova, nu-l sperie pe Măldărăşanu: „Suntem entuziaşti, ne batem la play-off
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hermannstadt – Universitatea Craiova, una dintre cele mai interesante partide din prima etapă a Superligii, programată vineri, de la ora 21.30, la Sibiu. Antrenorul gazdelor, Marius Măldărăşanu, este, după Gică Hagi, cel mai longeviv tehnician pe banca unei echipe din primul eşalon şi îşi propune ca obiectiv pentru următorul sezon: intrarea în play-off.

Marius Măldărăşanu acuză plecările a opt jucători din lot în vara aceasta şi timpul scurt avut la dispoziţie pentru integrarea noilor veniţi, dar spune că se consolează cu faptul că şi celelalte echipe din campionat au aceleaşi probleme în privinţa jucătorilor aduşi în vara aceasta.

Măldărăşanu a pierdut 8 jucători, dar îşi propune intrarea în play-off cu Hermannstadt: „Singurul lucru care mă consolează este acesta”

Universitatea Craiova a pierdut cu 2-1 în campionatul trecut la Sibiu, Gabi Iancu şi Oroian punctând pentru gazde, respectiv Alex Mitriţă, pentru olteni.

„A trecut o perioadă dificilă, de pregătire, aşteptăm cu toţii începutul de sezon. Întâlnim o echipă foarte bună în prima etapă, deşi niciodată nu am avut preferinţe, pentru că vrei să joci cu un anumit adversar şi poate ei sunt mai bine după pregătire decât tine.

Sorţii ne-au dat Craiova în prima etapă, jucăm acasă, în faţa suporterilor noştri şi suntem entuziaşti, sper ca şi publicul să fie la fel şi ne dorim să începem bine.

Opt jucători nu mai sunt la Hermannstadt din diferite motive, patru jucători din primul 11, chiar dacă eu nu îi văd titulari sau rezerve, dar era vorba de patru jucători utili, care au avut un aport foarte bun la parcursul echipei. Şi ceilalţi patru, chiar dacă au jucat mai puţin, au contat ca grup, iar tot timpul forţa noastră a fost grupul. Au venit jucători cu calitate, dar trebuie integraţi. Tibi Căpuşă a venit de la început, ceilalţi pe rând.

Singurul lucru care mă consolează este că aceleaşi probleme le au şi celelalte echipe din Superligă. Obiectivul este să ne batem să intrăm în play-off, ne dorim acest lucru, ştiu că lumea vrea să audă obiective mari, dar nu este uşor, mai ales când pierzi 8 jucători. Sunt realist, trebuie să scoatem maximum din ceea ce avem şi este foarte important să începem bine.

O dată cu trecerea timpului, îi vom avea şi sută la sută pe cei noi, îi vom integra în sistemul nostru de joc, dar trebuie să avem răbdare. Avem ceva probleme medicale numai cu Selimovic, în rest toată lumea e aptă” a declarat Marius Măldărăşanu, înaintea meciului cu Universitatea Craiova.

Au venit în vara aceasta la Hermannstadt: Tiago Goncalves (Belenenses), Ronaldo Deaconu (Farul), Aurelian Chițu (FCU Craiova), Antoni Ivanov (Lokomotiv Sofia), Vahid Selimovic (Zelejnicar Sarajevo) şi Tiberiu Căpușă (UTA).

Au plecat la echipa sibiană: Raul Opruț (Dinamo), Gabi Iancu (Farul), Mihai Butean (Vojvodina Novi Sad), Paolo Medina, Paul Antoche (ambii la Unirea Slobozia), Mino Sota (Sepsi) şi Ruben Fonseca (fără echipă).

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×