Jurnaliștii maghiari au dat verdictul după Paksi – Corvinul 0-4, folosind un singur cuvânt care ar putea să răstoarne totul pentru echipa din Ungaria.
Corvinul s-a impus clar, cu 4-0, în deplasare, în fața lui Paksi, în prima manșă a turului 1 preliminar din Europa League.
În urma acestui scor, returul care va avea loc săptămâna viitoare, la Sibiu, pare o simplă formalitate pentru divizionara secundă Corvinul, care participă în Europa League ca urmare a faptului că a câștigat Cupa României. Maghiarii au dat verdictul la scurt timp după terminarea partidei din Ungaria.
„Paksi FC, revenită pe scena internațională după 13 ani, s-a trezit într-o situație foarte dificilă în turul 1 preliminar din Europa League: a suferit o înfrângere cu 4-0 pe teren propriu împotriva Corvinului Hunedoara.
Mai are de jucat revanșa de joia viitoare, dar echipa maghiară ar avea nevoie de un miracol și de o îmbunătățire și mai mare a formei pentru a se califica. Judecând logic…”, a notat publicația Sportal Blikk.
Jurnaliștii au făcut o paralelă cu precedenta prezență a celor de la Paksi în cupele europene. Se întâmpla în urmă cu 13 ani, când echipa maghiară elimina în primul tur preliminar din Europa League echipa UE Santa Coloma din San Marino cu 5-0 la general.
A urmat dubla cu norvegienii de la Tromso, iar Paksi s-a calificat după 4-1 la capătul celor două manșe. Drumul spre play-off a fost oprit de scoțienii de la Heart of Middlothian, care s-au impus cu 5-2 la general.
Meciul retur dintre Corvinul și Paksi se va juca în ziua de 18 iulie, la Sibiu, de la ora 21:00. Biletele au fost puse deja în vânzare, iar în prima oră s-au vândut 2.500. Oficialii grupării din Hunedoara se așteaptă la un sold-out și la o mare alb-albastră în tribunele arenei celor de la FC Hermannstadt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER