Starea tensionată de la Petrolul, cauzată de problemele financiare, s-a atenuat după ce turcii din conducerea clubului au reușit să achite datoriile pe care le aveau prahovenii în urma litigiilor la FIFA.
Plata celor aproape 250.000 de euro face ca transferurile efectuate în această vară să fie valide, astfel încât Ricardinho, Mateiu, Tudorie, Stănică și Keita – fotbaliștii nou veniți, vor avea drept de joc în prima etapă, cu Gloria Buzău.
Mai mult decât atât, fotbaliștii au primit și un salariu restant, chiar înaintea începerii sezonului. Acesta nu a fost achitat de Mehmet Topal, așa cum promisese, ci de conducerea clubului.
Fără legătură cu infuzia de capital din club, investitorii turci au virat și ei prima tranșă din bani promiși. Înțelegerea inițială prevedea ca ei să vină cu 1,8 milioane de euro și, după două luni de așteptare, o primă parte din bani a fost virată către Petrolul.
În aceste condiții, lucrurile s-au calmat la gruparea ploieșteană, care poate începe campionatul în condiții decente.
Petrolul a rezolvat zilele trecute și problema antrenorului cu licență Pro. Acesta este bosniacul Sanjin Alagic, sosit deja la Ploiești. În vârstă de 46 de ani, el a activat ultima data la Velez Mostar, în țara natală. Tehnicianul a mai pregătit echipe din zona arabă, Bahrein și Kuweit, dar și din Kenya, unde a câștigat campionatul cu Nairobi City Stars.
Alagic face echipă pe banca tehnică cu Mehmet Topal, cel care răspunde, de fapt, de rezultatele echipei. Topal are licența A și dreptul să stea pe bancă și să dea indicații, dar la acțiunile oficiale bosniacul este cel care va reprezenta clubul.
Petrolul va debuta în noul sezon luni, de la ora 21.30, în ultimul meci al primei etape din Superliga României, pe teren propriu cu Gloria Buzău.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER