Juniorul Ștefan Horia Haita, la doar 17 ani împliniți pe 6 iunie, își încununează progresul din ultima perioadă printr-o primă victorie obținută în cadrul unui Grand Slam.
Românul a participat săptămâna trecută în competiția ITF destinată juniorilor U18, la Wimbledon.
Aflat pe locul 90 în lume în această ierarhie, după ce în luna mai era clasat pe 72, Ștefan a luat startul în calificări și l-a învins pe italianul Lorenzo Beraldo (17 ani, loc 60 ITF) cu 6-3 7-6(3), pentru ca mai apoi să cedeze în fața elvețianului Flynn Thomas, un puști cu o raport impresionant pe circuit (n.r. 94 victorii și 19 înfrângeri, 83%), scor 2-6 0-6.
Ștefan rămâne însă cu performanța de a fi doar al doilea nostru junior cu o victorie pe iarbă de la Wimbledon, la simplu sau la dublu, în ultimii cinci ani.
Ilfoveanul urmează să își facă debutul pe tabloul principal al unui turneu ITF de seniori, în săptămâna ce urmează.
Este singurul „tricolor” din generația 2007 care:
Ștefan Horia Haita se pregătește la Academia Victor Hănescu. Fostul număr 26 ATP i-a fost alături în Londra. Părinții și cei care îl susțin sunt în căutarea altor oameni dornici să investească într-un tenismen de perspectivă, pentru a continua practicarea acestui sport la nivel înalt și a îi facilita tranziția de la juniorat înspre seniorat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER