După cursa de la Reșița, intitulatã Memorialul Werner Hirschvogel și desfășurată în iulie, Dodo Pițigoi a rămas cu un procent de victorii de sută la sută în etapele la care a luat startul în campionatul intern din acest sezon de Viteză în Coastă, la bordul bolidului Porsche 992 GT3 Cup.
Desfășurată pe o vreme caniculară și în fața unui public deosebit de numeros și de pasionat, într-o zonă cu bogată tradiție în motorsportul românesc, etapă din Campionatul de Viteză în Coastă Masters a fost cea mai strâns disputată cursă din acest an până acum, în cadrul Categoriei 1 FIA.
Cel puțin 6 piloți au luat plecat cu șanse reale la victorie, iar pe parcursul manșelor de recunoașteri și antrenamente, ocupanții primelor poziții s-au schimbat constant.
După prima zi, Alexandru Pițigoi a avut o problemă la transmisie pe care echipa tehnică a reușit să o remedieze cu eforturi deosebite.
Astfel a putut lua startul în manșele de concurs de duminică, pe care a reușit să le câștige și chiar să își îmbunătățească recordul traseului pentru un autoturism, coborând cu 2,5 secunde față de cel anterior!
„Etapă de la Reșița reprezintă o cursă emblematică pentru această disciplină și sunt foarte fericit pentru rezultatul obținut” , a declarat Alexandru Dodo Pițigoi.
Etapă de viteză în coastă din Reșița l-a omagiat pe legendarul pilot Werner Hirschvogel (1931-2014) care și-a făcut debutul în sportul cu motor cu Dacia 1300 în 1978.
A participat la curse de raliuri și curse de viteză în coastă, precum și la Cupa Păcii și Prieteniei din grupa A2. În 1981 a devenit campion al României, concurând cu o Alfa Romeo Alfasud. În 1986, i s-a acordat distincția de Maestru în Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER