Duminică aflăm cine va câștiga Euro 2024. Oricare ar fi campioana va avea un antrenor cu 11 ani în funcția de selecționer național.
Fuente a venit în 2013 la Spania Under 17, a urmat Under 19, Under 21 și naționala mare. Southgate acum 11 ani, la Under 21 apoi prima reprezentativă.
Ce au oferit cele două federații? Respect și încredere. Iar în timp a venit răspunsul. Finala europeană.
Cu excepția parcursului lui Florin Maxim la Corvinul, unde mai vedeți așa ceva în România? Vasile Neagu la CS Afumați e de 14 ani, dar exemplul e prea mic. Insignifiant.
FCU Craiova a schimbat 7 antrenori sezonul trecut, ni l-a dat pe Eugen Trică, ajuns acum în Oman, care a retrogradat și cu CSM Alexandria, și cu trupa lui Mititelu. Pe rând. Gigi Becali nu dă doi bani pe niciun antrenor, el e șeful.
Conform jurnaliștilor de la The Times, oficialii Federației Engleze de Fotbal vor să-l mențină pe Gareth Southgate (53 de ani) în poziția de selecționer cel puțin până la începutul Cupei Mondiale 2026 din Mexic, Canada și Statele Unite. Și nici nu s-a jucat ultimul act.
Contractul lui Fuente se încheie în iunie 2026, Diario AS anunță însă că oficialii Federației Spaniole de Fotbal vor să-i prelungească înțelegerea până după Cupa Mondială din 2026, cu posibilitatea de prelungire până la EURO 2028. Fără o victorie în ultimul act.
Nu vi se pare că suntem nebuni, nesănătoși, de pe altă planetă? Până vom înțelege că e nevoie de credit acordat staff-ului tehnic nu vom face pași înainte.
Până atunci pariem pe cine va fi demis după prima etapă din Superliga. Mehmet Topal de la Petrolul sau Tony de la Poli Iași? Să mizăm pe un tehnicianmăcar până la finalul sezonului, greu de crezut.
Apropo, Mehmet Topal sau Tony? Voi ce ziceți?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER