Noua regină de la Wimbledon: Barbora Krejcikova a câștigat al doilea mare turneu de Mare Șlem din carieră, după o finală superbă cu Jasmine Paolini!

Noua regină de la Wimbledon: Barbora Krejcikova a câștigat al doilea mare turneu de Mare Șlem din carieră, după o finală superbă cu Jasmine Paolini!
  • Publicat:

Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova este noua regină de la Wimbledon, după ce și-a adjudecat al doilea titlu de Mare Șlem, la capătul unei finale superbe cu Jasmine Paolini.

Barbora Krejcikova a câștigat titlul la Wimbledon, impunându-se cu 6-2, 2-6, 6-4 în fața jucătoarei italiene Jasmine Paolini, după un meci de două ore fără două minute.

Krejcikova a câștigat al doilea mare turneu de Mare Șlem din carieră

Cum-necum, turneul de la Wimbledon a ajuns la penultima zi. Programul făcut de organizatori a fost dat mult peste cap din cauza ploilor care au căzut aproape zilnic la începutul săptămânii. De exemplu, este pentru prima dată în istorie când finala de dublu mixt de joacă duminică, nu joi, iar cele de dublu feminin și masculin au loc în aceea zi.

Ultimul act de pe tabloul feminin de simplu a fost adjudecat de cehoaica Barbora Krejcikova (32 WTA, cs 31), care a învins-o pe italianca Jasmine Paolini (7 WTA, cs 7) cu 6-2, 2-6, 6-4.

Este al doilea titlu de Mare Șlem pentru Krejcikova, care acum trei ani se impunea la Roland Garros, fără să fie cap de serie, după 6-2, 2-6, 6-4 cu jucătoarea rusă Anastasia Pavlyuchenkova (cs 31).

Krejcikova a recunoscut că nu știe cum a câștigat finala de la Wimbledon

La finalul partidei, în interviul acordat chiar pe teren în timpul festivității de premiere, cehoaica a recunoscut că este incredibil ceea ce i se întâmplă.

„Aceasta este cu siguranță cea mai bună zi din cariera mea și din viața mea. A fost un meci foarte dificil. Îmi spuneam tot timpul să fiu curajoasă. Până la urmă, eu am fost cea norocoasă. Nu am fost convinsă de victorie decât după ce s-a încheiat ultimul punct.

Încă nu-mi vine să cred că stau aici, în calitate de câștigătoare la Wimbledon. Cum sa întâmplat asta? Nu am nici o idee”, a recunoscut sportiva.

După meciul din semifinale, când a eliminat-o pe a patra favorită, kazaha Elena Rybakina, Krejcikova a plâns aducându-și aminte de decesul mentorului ei, fosta mare jucătoare Jana Novotna. De data aceasta, nu au existat lacrimi la pomenirea numelui campioanei de la Wimbledon din 1998.

„Ziua în care am bătut la ușa ei mi-a schimbat viața. Nu am visat niciodată că voi câștiga același trofeu pe care și l-a adjudecat în 1998”, a mai transmis cehoaica.

Paolini a pierdut a doua finală de Mare Șlem în decurs de o lună și o săptămână

La 28 de ani, Krejcikova este cea mai în vârstă jucătoare care câştigă primul său titlu la Wimbledon, după Angelique Kerber în urmă cu şase ani.

De partea cealaltă, Paolini se află la al doilea eșec într-o finală de Mare Șlem în 2024, după ce la Roland Garros a fost învinsă clar de poloneza Iga Swiatek, cu 2-6, 1-6.

De luni, italianca va ocupa locul 5 în clasamentul WTA, cel mai bun al carierei, iar Krejcikova fi pe 10. Cehoaica mai are în palmares șapte titluri de Mare Șlem la dublu feminin și alte trei trei la dublu mixt.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×