MM Stoica, reacție acidă după ce a văzut CFR Cluj – Dinamo: „Să nu riscăm viața unora”

MM Stoica, reacție acidă după ce a văzut CFR Cluj – Dinamo: „Să nu riscăm viața unora”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a avut o reacție dură la finalul partidei dintre CFR Cluj și Dinamo, scor 3-2, criticând aspru desfășurarea partidelor jucate pe caniculă în Superliga. Imaginile de pe pacursul meciului dintre CFR Cluj și Dinamo nu au fost singulare în cadrul etapei inaugurale, iar argumentele aduse de acesta au fost pe măsură.

După ce la startul partidei din Gruia am asistat la temperaturi de 40 de grade, iar fotbaliștii celor două echipe au avut de suferit, Mihai Stoica a răbufnit.

MM Stoica, după CFR Cluj – Dinamo: „Să jucăm fotbal în saună”

Experiența partidei FCSB – Universitatea Cluj disputată de pe stadionul Ghencea și încheiată la egalitate, 1-1, i-a oferit încă o serie de argumente președintelui echipei roș-albastre. „Eu nu puteam să respir la meci, în Ghencea. Oamenii ăștia trebuie să alerge” a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

„Noi am avut o fază fixă pe final şi toată lumea i-a spus lui Dawa să meargă în careul advers şi a zis că nu poate. Nu mai putea, pentru că făcuse un sprint şi o alunecare. Este o căldură… Trebuie făcut ceva! Nu se poate juca în condiţiile astea. Ăsta nu e fotbal!

Să se joace iarna şi să nu se mai joace vara. Trebuie să fim oameni inteligenţi. Să nu riscăm viaţa unora. Nu puteam să respir la meci! Dar băieţii ăştia trebuie să fugă. Hai să facem nişte saune mari şi să jucăm fotbal în saună”, a continuat Meme Stoica.

Ciprian Deac a slăbit trei kilograme în meciul CFR Cluj – Dinamo

Deac, liderul celor de la CFR Cluj, a slăbit trei kilograme în meciul cu Dinamo, 3-2.

„Ne așteptam la un meci greu, primul meci din campionat, se vede că încă nu este ritm, s-au făcut multe greșeli simple, dar este bine că am câștigat și că am revenit de la 2-0. Mă bucur că echipa a avut încredere până la final. Am început foarte slab meciul, fiind și căldură, dar nu e o scuză. S-a văzut că a fost un ritm mult mai scăzut.
Da, este adevărat că am slăbit trei kilograme. Am început meciul cu 74 de kilograme și am încheiat cu 71.

E foarte cald, pierzi foarte multă apă, dar nu mai contează, important este că am câștigat acest meci. Am debutat cu dreptul, dar adevărata față se va vedea după 3-4 meciuri. S-au făcut foarte multe schimbări, din păcate câțiva jucători au ajuns după cantonament și sunt puțin în spate cu pregătirea, dar eu cred că în scurt timp vor ajunge la un nivel bun și vom putea forma două echipe. Da, era normal să fie supărat (n.r. Dan Petrescu), nu doar pe rezultat, ci și pe jocul nostru, dar spune multe că am revenit de la 0-2”, a declarat Ciprian Deac, potrivit sport.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×