Gigi Becali a șocat cu dansul său greu de înțeles pe care l-a scos la iveală la nunta lui Ianis Hagi.
Adi de la Vâlcea a cântat ore în șir la petrecerea de nuntă a fiului „Regelui”, la Palatul Știrbey, iar jucătorii au petrecut pe manele până la ora 6 dimineața.
Gigi Becali a fost prezent la nunta fiului nașului său. Petrecerea cu fast a ținut până în zorii următoarei zile, iar patronul celor de la FCSB s-a dezlănțuit pe muzica cântată de Adi de la Vâlcea.
Iancu Guda, prezent la nunta lui Ianis Hagi a relatat că latifundiarul din Pipera a avut un stil greu de înțeles de dans, aritmat, dar într-o manieră unică.
„Gigi Becali, în stilul lui. N-o să descriu stilul lui de dans și că nu era deloc pe ritm și…cred că auzea și o muzică în paralel, în mintea lui, acolo…parcă dansa pe altă melodie. E stilul lui și e autentic”, a spus Iancu Guda, potrivit Digi FM.
Ianis și Elena Hagi s-au cununat religios duminica trecută, la Biserica Sf. Visarion din București. La slujba religioasă au participat familiile celor doi proaspeți căsătoriți, dar și prieteni apropiați.
Imediat după încheierea ritualuluide la biserică, atât Ianis și Elena Hagi, cât și invitații au mers la Palatul Știrbey, unde a fost organizată o petrecere cu fast. Aici au ajuns nume sonore ale fotbalului românesc, cum ar fi Gigi Becali, Gică Popescu, Adrian Ilie, Gabi Balint, Adrian Mutu, Cristi Chivu.
Ianis și Elena Hagi au fost în centrul atenției la valsul mirilor, când au dansat, emoționați până la lacrimi, pe o melodie interpretată live de Smiley, artist pe care fiul lui Gică Hagi a declarat că îl ascultă încă de când era copil. De la petrecere nu a lipsit muzica machedonească, pe care patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, și Gică Hagi s-au distrat.
Dintre foștii colegi ai lui Iani Hagi, au fost prezenți la nuntă Denis Alibec, Florinel Coman, Denis Drăguș, Răzvan Marin, Ionuț Vînă, Carlo Casap și Criusti Ganea. Fotbaliștii s-au bucurat la maxim de atmosfera creată de Adi de la Vâlcea, stând la nuntă până la șase dimineața.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER