Un nou serial românesc își va face debutul pe Netflix, iar în el va juca și Kira, fiica fotbalistului Gheorghe Hagi.
Este vorba despre „Lia – soţia soţului meu”, serial românesc realizat de Ruxandra Ion.
Serialul poate fi urmărit pe Netflix, de pe 7 august august.
Ianis Hagi nu este singura vedetă din familia Hagi. Și sora acestuia, Kira Hagi este actriță și va putea fi urmărită în producția românească „Lia – soția soțului meu”.
„Nu ȋmi vine să cred că se fac deja doi ani de când am pornit această poveste frumoasă numită Lia. Însă orice poveste trebuie să aibă şi un final! Deşi atunci când am pornit la drum cu acest proiect am creionat trei sezoane, când am văzut cu toţii cum a fost primit, ni s-a cerut şi un al patrulea sezon”, declara Ruxandra Ion, potrivit paginamedia.ro.
Serialul „Lia” a fost difuzat pentru prima dată în ianuarie 2022 și a devenit în scurt timp foarte popular. Producția românească a ajuns acum la al patrulea sezon.
Serialul este, de fapt, o adaptare după producția turcească „Asla Vazgecmen” (n.r, Niciodată nu renunţ”), difuzată în Turcia.
Kira Hagi, în vârstă de 28 de ani, și-a ales o carieră într-un domeniu opus față de cel în care a făcut performanță tatăl său și în care evoluează și fratele său, Ianis Hagi.
La meciurile de la EURO 2024, familia Hagi a fost prezentă pentru a-l susține pe Ianis Hagi. Meciul Slovacia – România a fost trăit cu emoție de Kira Hagi, fiind surprinsă extrem de emoționată în tribune.
Kira Hagi s-a născut pe 3 martie 1996, iar pe lângă actorie aceasta este pasionată și de pictură, având expoziții inclusiv în Italia și în Franța, la Vallauris. Însă tânăra a ales să-și construiască o carieră în lumea dramaturgiei.
Fata lui Gică Hagi a debutat actriță de teatru în „Fetița cu chibrituri”, a jucat în piesa „Martha”, apoi în filme precum „Între chin și amin”, „Neidentificat” sau „Fragile”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER