Anca Todoni și Jaqueline Cristian s-au calificat în optimi la UniCredit Iași Open. Duel românesc în optimi

Anca Todoni și Jaqueline Cristian s-au calificat în optimi la UniCredit Iași Open. Duel românesc în optimi
  • Publicat:

România are patru reprezentante în optimile de finală ale turneului WTA UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale în valoare de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA.

După ce duminică Gabi Ruse și Miriam Bulgaru s-au calificat în optimi, luni au făcut pasul în runda a doua a turneului de la Iași alte două românce, Anca Todoni și Jaqueline Cristian.

Anca Todoni și Jaqueline Cristian, în optimi la Iași

Anca Todoni, 19 ani, locul 118 WTA, a trecut în primul tur de rusoaica Aliona Falei, 20 de ani, numărul 184 mondial, care la 5-0 pentru Anca s-a retras de pe teren din motive medicale.

Anca va juca în optimi cu sârboaica Olga Danilovic, 23 de ani, numărul 150 mondial, cea care duminică, în primul tur, a eliminat-o pe favorita 4, rusoaica Anna Blinkova.

La scurt timp după ce s-a calificat în optimi la simplu, Anca Todoni a revenit pe teren și pentru meciul de dublu, câștigând alături de Irina Bara în fața unei alte perechi românești, Miriam Bulgaru / Georgia Crăciun, scor 7-5, 6-4.

Jaqueline Cristian, duel românesc în optimi cu Gabi Ruse

Tot luni, Jaqueline Cristian, 26 de ani, locul 66 WTA, a treia favorită, sfert-finalistă săptămâna trecută la Palermo, a trecut fără probleme în turul întâi de italianca Nuria Brancaccio, 24 de ani, numărul 232 mondial, scor 6-2, 6-4.

În optimi, Jaqueline o va întâlni pe Gabriela Ruse, cea care duminică s-a impus în primul tur în fața Anastasiei Tikhonova, din Rusia, 23 de ani, numărul 194 mondial, scor 6-3, 5-7, 6-1.

A patra româncă prezentă în optimi este Miriam Bulgaru, sportiva noastră în vârstă de 25 de ani (206 WTA) urmând să joace marți pentru un loc în sferturi cu Selena Janicijevic (Franța), venită din calificări.

Seara de luni s-a încheiat cu meciul de retragere al Ralucăi Olaru, la care au participat, printre alții, Horia Tecău, Alexandra Dulgheru, Elena Bogdan, Irina Bara Gabi Ruse și Anca Todoni.

Marți, 23 iulie, sunt programate la Baza Sportivă Ciric meciurile din optimile de finală la simplu, dar și meciuri de dublu, cu începere de la ora 11.00.

Miriam Bulgaru va juca de la 11.00 pe Central, iar Anca Todoni în al doilea meci de pe arena principală. Principala favorită, Mirra Andreeva, va intra pe teren nu înainte de ora 15.00, iar duelul românesc din optimi dintre Gabi Ruse și Jaqueline Cristian este programat nu înainte de 17.00.

Rezultatele meciurilor de luni, 22 iulie:

Turul 1 – simplu

Petra Martic (Croația) – Nuria Parrizas Diaz (Spania) 6-4, 6-4

Anca Todoni (România) – [Q] Aliona Falei 5-0 retragere

[8] Anna Bondar (Ungaria) – [Q] Marie Benoit (Belgia) 6-3, 6-1

[3] Jaqueline Cristian (România) – [LL] Nuria Brancaccio (Italia) 6-2, 6-4

Chloe Paquet (Franța) – [7] Maria Lourdes Carle (Argentina) 6-4, 6-2

[Q] Selena Janicijevic (Franța) – [Q] Gergana Topalova (Bulgaria) 6-1, 6-2

[Q] Varvara Lepchenko (USA) vs [6] Martina Trevisan (Italia) 5-7, 6-4, 6-2

[5] Elina Avanesyan (Rusia) vs Leyre Romero Gormaz (Spania) 6-1, 6-2

[Q] Simona Waltert (Elveția) vs Ekaterina Makarova (Rusia) 6-2, 6-2

[LL] Lea Boskovic (Croația) vs Maria Timofeeva (Rusia) 7-5, 6-1

Dublu – Turul 1

Irina Bara (România) / Anca Todoni (România) – [WC] Miriam Bulgaru (România) / Georgia Crăciun (România) 7-5, 6-4

[4] Angelica Moratelli (Italia) / Sabrina Santamaria (USA) vs [WC] Cristina Dinu (România) / Andreea Prisăcariu (România) 6-4, 6-1

Mirra Andreeva (Rusia) / Sofia Lansere (Rusia) – Dalila Jakupovic (Slovenia) / Bibiane Schoofs (Olanda) 6-0, 6-3

[3] Maia Lumsden (Marea Britanie) / Anna Siskova (Cehia) – Alicia Barnett (Marea Britanie) / Freya Christie (Marea Britanie) 6-0, 6-3

Programul meciurilor de marți, 23 iulie:

Terenul Central – Start ora 11.00
[Q] Selena Janicijevic (Franța) vs [WC] Miriam Bulgaru (România)
Olga Danilovic (Serbia) vs Anca Todoni (România)
Nu înainte de ora 15.00

[1] Mirra Andreeva (Rusia) vs Aliaksandra Sasnovich (Rusia)
Nu înainte de ora 17.00

[WC] Elena Gabriela Ruse (România) vs [3] Jaqueline Cristian (România)
Maria Lourdes Carle (Argentina) / Eleni Christofi (Grecia) vs [2] Alexandra Panova (Rusia) / Yana Sizikova (Rusia)

Terenul 5 – Start ora 11.00
Chloe Paquet (Franța) vs [Q] Simona Waltert (Elveția)
[5] Elina Avanesyan (Rusia) vs Petra Martic (Croația)
[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva (Rusia) vs Amina Anshba (Rusia) / Anastasia Detiuc (Cehia)
După odihnă 

Irina Bara (România) / Anca Todoni (România) vs [3] Maia Lumsden (Marea Britanie) / Anna Siskova (Cehia)

Terenul 6 – Ora de start 11.00

Marina Bassols Ribera (Spania) vs [8] Anna Bondar (Ungaria)
[LL] Lea Boskovic (Croația) vs [Q] Varvara Lepchenko (USA)
Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Aurora Zantedeschi (Italia) vs Anastasia Tikhonova (Rusia) / Maria Timofeeva (Rusia)
După odihnă

Anna Bondar (Ungaria) / Olga Danilovic (Serbia) vs Katarzyna Piter (Polonia) / Fanny Stollar (Ungaria)

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
E surpriza SuperLigii, dar Gigi Becali o exclude din lupta pentru titlu: ”Nu cred, nu are cum”
E surpriza SuperLigii, dar Gigi Becali o exclude din lupta pentru titlu: ”Nu cred, nu are cum”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Horațiu Moldovan a debutat la Sassuolo! Cum s-a descurcat la primul meci din Serie B
Horațiu Moldovan a debutat la Sassuolo! Cum s-a descurcat la primul meci din Serie B
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Culiță Sterp a fost „jefuit” din nou: „320 de euro mi-au luat pentru o apă plată”
Culiță Sterp a fost „jefuit” din nou: „320 de euro mi-au luat pentru o apă plată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
De la 30 de grade Celsius la 1,5 metri de zăpadă, în doar câteva ore. Oraşul îngropat în zăpadă de ciclonul Boris
De la 30 de grade Celsius la 1,5 metri de zăpadă, în doar câteva ore. Oraşul îngropat în zăpadă de…
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Fosta noră a lui Victor Piţurcă a fost prezentă la nunta de 3 milioane de euro organizată de un milionar român în Paris
Fosta noră a lui Victor Piţurcă a fost prezentă la nunta de 3 milioane de euro organizată de un milionar…
Ireal cu ce se ocupă acum Octavian Bellu. Ce a ajuns să facă fostul antrenor al lotului național de gimnastică
Ireal cu ce se ocupă acum Octavian Bellu. Ce a ajuns să facă fostul antrenor al lotului național de gimnastică
Adrian Năstase aruncă BOMBA despre Băsescu: Trebuia să ies și eu și să spun
Adrian Năstase aruncă BOMBA despre Băsescu: Trebuia să ies și eu și să spun
"Ia-mă, Doamne, și pe mine, să nu mai sufăr atât" - Tot ce a strâns într-o viață, luat de ape…
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Ce faci dacă ai găsit mașina inundată? Asigurarea auto acoperă pagubele?
Ce faci dacă ai găsit mașina inundată? Asigurarea auto acoperă pagubele?
Mama a doi copii a vândut casa și locuiesc într-un cort. Ce spune despre cheltuielile lunare și cum li s-a îmbunătățit viața
Mama a doi copii a vândut casa și locuiesc într-un cort. Ce spune despre cheltuielile lunare și cum li s-a…
×