Gabriel Moura, fundașul dreapta de 36 de ani pus pe liber de Dinamo în această vară, a reacționat după ce fost dat afară de la gruparea alb-roșie, deși, după cum spune el, și-ar fi dorit să continue, și chiar ar fi primit în acest sens promisiuni din partea conducerii.
Fotbalistul a fost printre puținii care au rămas la echipă atunci când aceasta a picat în liga secundă, iar acum lasă de înțeles fanilor dinamoviști că ar fi fost mințit de către Andrei Nicolescu, dar mai ales de Zeljko Kopic.
Gabriel Moura susține că și-ar fi dorit să continue la Dinamo, în ciuda vârstei înaintate și a noii strategii de intinerire masivă a lotului impusă la echipă.
La finalul aventurii sale la Dinamo, Gabriel Moura a încercat să lămurească pentru fani toată situația sa și a arătat cu degetul spre conducerea clubului și spre antrenorul Zeljko Kopic.
„În primul rând, vreau să spun că las niște suporteri fantastici în urmă. Pentru mine a fost o onoare să îmbrac tricourile lui Dinamo. Din păcate, întreaga poveste nu a fost scrisă, iar visul meu nu a fost îndeplinit total.
Dar părăsesc Dinamo cu capul sus, am făcut tot ceea ce a depins de mine ca să obținem cele mai bune rezultate. M-am luptat în fiecare meci. Toate mesajele suporterilor dinamoviști mi-au ajuns la suflet. Am simțit respect din partea lor, ceea ce nu am resimțit din partea tuturor de la Dinamo! Nu vreau polemică, dar adevărul este că eu aș fi vrut să continuu la Dinamo.
Aș fi acceptat să fiu și a treia opțiune pe post, dar să mi se dea ocazia să lupt pentru locul meu. Am văzut că domnul Kopic a spus într-un interviu că mi-a oferit un loc în staff-ul său. Păi, cum vine asta? Andrei Nicolescu îmi oferise un contract înaintea finalului campionatului.
Nu s-a materializat, nu știu ce detalii au fost, nu a depins de mine. Mulțumesc Dinamo și dinamoviști pentru tot!”, a declarat Moura pentru gsp.ro.
Clubul a anunțat abia luni despărțirea de fundașul dreapta prin intermediul rețelelor sociale, însă era clar că acesta nu a mai fost dorit la echipă. Numai că lui i s-a dat de înțeles contrariul, și anume că i se va oferi prelungirea contractului.
Când a revenit după vacanță, a luat masa cu oamenii din conducerea clubului și i s-a transmis că se încearcă întinerirea lotului, însă el a fost de acord cu toată concurența, oricare ar fi fost ea. Însă, nu numai că nu i-au mai oferit prelungirea înțelegerii, dar i-au și adus înlocuitor, în persoana francezului Maxime Sivis.
Plus că, Zeljko Kopic l-a folosit în acest start de sezon pe postul de fundaș dreapta pe Cristian Costin (26 de ani), jucător care i-a fost rezervă brazilianului în campionatul trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER