Horațiu Moldovan (26 de ani) are parte de o vară agitată, deoarece vrea să plece de la Atletico Madrid și își caută intens o echipă cu care să semneze, iar în tot acest timp, iubita lui atrage priviri în București.
Celebra cântăreață și creatoare de conținut Aza Gabriela, care a fost recent într-o vacanță exclusivistă împreună cu goalkeeperul echipei naționale, a fost surprinsă de paparazzi ProSport într-un centru comercial din Capitală.
Portarul Horațiu Moldovan și cântăreața Aza Gabriela formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri din showbizul românesc. Cei doi și-au făcut publică relația în primăvara acestui an, iar de atunci țin mai mereu capul de afiș al publicațiilor tabloide.
După finalul EURO 2024, turneu la care nu a bifat nici măcar un minut, Horațiu Moldovan și-a lins rănile în brațele Azei Gabriela, alături de care a fost într-o vacanță exclusivistă în Mykonos, cunoscută și drept insula milionarilor din Grecia.
Însă, sejurul s-a terminat pentru portarul în vârstă de 26 de ani, care caută acum soluții în vederea sezonului 2024 – 2025. La fel ca la EURO, Horațiu Moldovan nu a jucat niciun minut nici la Atletico Madrid și, după cum chiar el a mărturisit, se află în căutarea unei noi echipe.
În timp ce portarul se stresează să își găsească o formație care să îi ofere plăcerea de juca din nou fotbal, iubita sa, Aza Gabriela, continuă să se bucure de vară în România. Fotoreporterii ProSport au surprins-o pe tânăra cântăreață și creatoare de conținut în timpul unei sesiuni de cumpărături la unul dintre celebrele centre comerciale din Capitală.
Îmbrăcată lejer, cu un top de culoare verde militar, cu pantaloni scurți și încălțată cu papuci, Aza Gabriela s-a plimbat prin magazinele din mall și s-a uitat după diverse articole vestimentare. Toate acestea în timp ce avea și telefonul la îndemână, cel mai probabil pentru a vorbi cu partenerul ei de viață.
Mai multe imagini pot fi văzute în galeria foto a acestui articol, dar și în clipul înregistrat de paparazzi ProSport.
Așa cum am precizat deja, Horațiu Moldovan își dorește să prindă un transfer în această vară sau, dacă nu, cel târziu în iarnă. Fix înainte de startul Campionatului European, goalkeeperul a mărturisit că s-a săturat să fie rezervă și a recunoscut că vrea să plece de la Atletico Madrid:
Vreau să merg undeva să joc. Fie vara asta, fie în iarnă vreau să plec de la Atletico Madrid. Dacă îmi apare o echipă foarte bună dintr-un campionat puternic, atunci vreau să plec”, a declarat Horațiu Moldovan, la podcastul „Tare de tot cu Viorel Grigoroiu”.
Pe 19 ianuarie 2024 a jucat Horațiu Moldovan ultimul meci oficial, într-un duel Rapid – FC U Craiova 4-3.
Gabriela Amzaru se recomandă ca fiind cântăreață, însă până în prezent, piesele lansate de ea pe piață nu au cunoscut un succes însemnat. Ea are doar 18.000 de abonați pe contul de Youtube, iar cea mai recentă melodie a adunat puțin peste 300.000 de vizualizări în 9 luni. Piesa se numește „Pentru Totdeauna”.
În schimb, melodia ei care a avut parte de cel mai mult succes este intitulată „Ce m-aș îmbăta” și a adunat peste 1.8 milioane de vizualizări.
Pe rețelele de socializare, unde creează conținut pentru internauți, Aza Gabriela se descurcă ceva mai bine, iar pe Instagram a izbutit să adune o comunitate de 172.000 de persoane. De asemenea, pe Tiktok are 785.000 de urmăritori.
Cariera și ceea ce fac eu pentru că îmi văd rezultatele. Și omul care este lângă mine mereu, de aici vin și fericirea și iubirea”, a transmis Aza Gabriela, atunci când a fost întrebată despre lucrurile care o fac fericită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER