Presa americană a dat verdictul despre revenirea Simonei Halep! „E mai bine să o avem, decât să nu fie deloc”

Presa americană a dat verdictul despre revenirea Simonei Halep! „E mai bine să o avem, decât să nu fie deloc”
  • Publicat:

Prin intermediul unui material redactat de jurnaliștii de la publicația Tennis Up To Date, presa americană a analizat revenirea Simonei Halep (32 de ani) în circuitul WTA.

Chiar dacă sportiva din România a jucat doar două meciuri oficiale în 2024, cu Paula Badosa și McCartney Kessler, și suntem deja trecuți de jumătatea sezonului competițional, americanii se bucură de faptul că Simona Halep luptă să revină la forma care a consacrat-o.

2024, anul revenirilor în WTA! Presa americană a pus lupa și pe Simona Halep

Publicația americană Tennis Up To Date a redactat, miercuri, 24 iulie, un material în care a analizat cele mai importante reveniri în circuitul WTA consemnate în anul 2024.

Naomi Osaka, Angelique Kerber, Emma Răducanu, Caroline Wozniacki și Simona Halep sunt sportivele care fac subiectul analizei, iar în paragraful dedicat câștigătoarei de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, americanii au scris cel mai mult conținut.

Iar asta s-a datorat și faptului că Simona Halep a jucat extrem de puțin de la revenirea în circuit. Un meci complet și un altul parțial, mai precis. Constănțeanca a fost eliminată în primul tur la Miami Open, scor 6-1, 4-6, 3-6 de Paula Badosa, după care a părăsit și turneul Trophee Clarins de la Paris tot în primul tur, însă în urma unui abandon la scorul de 7-5, 2-3 contra americancei McCartney Kessler.

Sezonul de tenis din 2024 poate fi etichetat ca fiind cel al revenirilor, deoarece avem multe jucătoare care s-au întors după absențe lungi. Unele din concediul de maternitate, precum Osaka, Kerber sau Wozniacki, iar altele, precum Emma Răducanu și Simona Halep, din alte motive. În orice caz, avem o mulțime de nume care s-au întors în acțiune, așa că haideți să aruncăm o privire la cum au decurs revenirile”, notează americanii de la Tennisuptodate.com, în debutul analizei.

În ceea ce privește paragraful care îi este dedicat Simone Halep, acesta începe în felul următor:

O revenire notabilă din acest an este cea a Simonei Halep. Ea a stat mai bine de un an departe de sport din cauza unei suspendări de dopaj pe care a primit-o după US Open 2022. Halep a primit o suspendare de 4 ani, care a fost atacată la TAS. Suspendarea a fost redusă, iar Simona și-a marcat revenirea la începutul acestui an, cu ocazia Miami Open. A reușit un meci fascinant împotriva Paulei Badosa, câștigând cu ușurință primul set, dar apoi a fost învinsă, după ce a început să aibă probleme la umăr. Câteva săptămâni mai târziu, ea avea să mai joace un meci, dar a fost forțată să se retragă din cauza unei accidentări la genunchi”, scriu jurnaliștii.

Au amintit de comunicatul recent al Simonei Halep

Pe 19 iulie, Simona Halep a anunțat public că va lua o pauză de la tenis și antrenamente, din dorința de a se reface 100% fizic. Ea a mărturisit că și-a grăbit revenirea în circuit, iar din această cauză a avut mai multe probleme medicale.

Într-un interviu recent, Halep a recunoscut că s-a grăbit să revină în circuit și asta s-a dovedit a fi o greșeală, deoarece corpul ei nu era pregătit să concreze la un asemenea nivel. Este încă departe de forma care a consacrat-o, din cauza unor probleme fizice persistente”, au completat jurnaliștii.

În concluzie, americanii se bucură de revenirea Simonei Halep în circuitul WTA și de faptul că aceasta luptă în continuare să performeze la cel mai înalt nivel:

În orice caz, este bine să o avem înapoi și sperăm că preocupările ei legate de accidentare se vor clarifica destul de repede. Așa că iată, un pachet mixt de reveniri dintre cele care și-au făcut din nou apariția în circuit anul acesta. Este grozav să le avem pe toate înapoi, deoarece toate și-au pus amprenta în tenis și este mai bine să le avem prin preajmă decât să nu”, au încheiat americanii de la Tennis Up To Date.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Culiță Sterp a fost „jefuit” din nou: „320 de euro mi-au luat pentru o apă plată”
Culiță Sterp a fost „jefuit” din nou: „320 de euro mi-au luat pentru o apă plată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
Dezastru pe calea ferată. Tronsonul care leagă Galaţi de Bârlad a fost compet distrus de inundaţiile catastrofale
Dezastru pe calea ferată. Tronsonul care leagă Galaţi de Bârlad a fost compet distrus de inundaţiile catastrofale
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Fosta noră a lui Victor Piţurcă a fost prezentă la nunta de 3 milioane de euro organizată de un milionar român în Paris
Fosta noră a lui Victor Piţurcă a fost prezentă la nunta de 3 milioane de euro organizată de un milionar…
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Decizia pe care o aștepta Elena Udrea. Anunț de ultimă oră de la Înalta Curte de Casație și Justiție
Decizia pe care o aștepta Elena Udrea. Anunț de ultimă oră de la Înalta Curte de Casație și Justiție
Imaginile durerii la înmormântarea Denisei! Ce s-a întâmplat cu tânăra ucisă de Șacalul din Constanța:
Imaginile durerii la înmormântarea Denisei! Ce s-a întâmplat cu tânăra ucisă de Șacalul din Constanța: "Inima și sufletul meu..."
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×