Tragedie! Fostul fotbalist al lui Dinamo a murit în urma unui accident

  • Publicat:

O tragedie a avut loc recent, iar vestea tristă a fost publicată în urmă cu doar câteva ore. Un fost fotbalist de la Dinamo a decedat în urma unui accident, iar clubul a făcut anunțul prin intermediul rețelelor de socializare.

Jucătorul, care a evoluat ultima oară la CSM Râmnicu Sărat, și-a găsit sfârșitul într-un cumplit accident.

Un fost fotbalist de la Dinamo a decedat în urma unui accident

Un tânăr fotbalist, în vârstă de doar 16 ani, și-a găsit sfârșitul într-un cumplit accident care a avut loc miercuri, 24 iulie 2024. Jucătorul, care a evoluat la grupele de juniori ale celor de la CS Dinamo până la finalul sezonului trecut, a jucat ultima oară pentru CSM Râmnicu Sărat. Tânărul portar împlinise vârsta de 16 ani în urmă cu doar o lună de zile.

Tragedia a fost anunțată chiar de către cei de la CS Dinamo, prin intermediul rețelelor de socializare.

„Sincere condoleanțe!
Academia clubului nostru regretă dispariția fostului junior dinamovist Sorin Florin Nazîru, ultima oară la CSM Râmnicu Sărat, decedat astăzi în urma unui accident cumplit.
Născut pe 27 iunie 2008, tânărul Sorin Florin Nazîru (foto, primul din stânga, cu numărul 12) a fost portar al echipei CS Dinamo U17 până la finalul sezonului trecut.
Academia de Fotbal CS Dinamo își exprimă pe această cale profunda tristețe și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și suporterilor echipei CSM Râmnicu Sărat.
Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris CS Dinamo pe pagina de Facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului

Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”

Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?

Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese

Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”

Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii

BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!

CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019

Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!

E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările

Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”

Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...

Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare

A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct

Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării

Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional

Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?

Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×