Povestea transferului lui Louis Munteanu se va încheia în weekend, atacantul urmând să semneze cu o echipă de top din România.
Oficialii clubului CFR Cluj pun la punct ultimele detalii în ceea ce privește aducerea lui Louis Munteanu la echipa antrenată de Dan Petrescu.
Lucrurile se vor clarifica în weekend în ceea ce privește transferul lui Louis Munteanu. Atacantul va rămâne în Superliga, CFR Cluj urmând să finalizeze actele, lucru confirmat într-o oarecare măsură și de președintele grupării, Cristi Balaj.
„Aici domnul Varga are cele mai multe informații. Și Dan Petrescu l-a dorit, doar că nu este implicat în acest transfer. El și-a exprimat clar punctul de vedere. Noi, și cei din management, nu ne-am opus, atât timp cât a fost dorința finanțatorului.
Am înțeles că s-au făcut pași în acest sens. Rămâne de văzut în zilele următoare. Am avea o soluție foarte valoroasă. E și Bîrligea, comparativ cu Louis Munteanu, care a fost convocat la echipa națională, Postolachi.
El a dat mult mai multe goluri în perioada în care a evoluat la UTA cu Otele. E un atacant de calitate și el. De aceea l-am transferat. A avut evoluții bune acolo”, a spus Balaj, potrivit Fanatik.
Prin aducerea lui Louis Munteanu, CFR Cluj va avea parte de una dintre cele mai valoroase linii de atac din Superliga. În afara jucătorului care aparține de Fiorentina până în vara lui 2025, Dan Petrescu îi mai are la dispoziție pe Daniel Bîrligea și Virgiliu Postolachi.
Internaționalul român a jucat în toate cele trei meciuri oficiale ale lui CFR Cluj din acest sezon, marcând de două ori. Cu Dinamo, în prima etapă de campionat, a intrat la pauză în locul lui Michael și a punctat în minutul 52, egalând pentru formația antrenată de Dan Petrescu.
În runda a doua din Superliga, în deplasare, împotriva Rapidului, Bîrligea a fost titular și a deschis scorul în minutul 29. În minutul 70 i-a lăsat locul aceluiași Michael, care avea să înscrie al doilea gol al formației vizitatoare.
Virgiliu Postolachi a fost adus de CFR Cluj de la formația franceză Grenoble în urmă cu o zi, pe 25 iulie, în schimbul a 200.000 de euro. Nu a jucat niciun meci oficial în acest sezon, dar în stagiunea precedentă a înscris patru goluri în cele 34 de partide oficiale.
Jucătorul trecut și pe la UTA este internațional al Republicii Moldova, fără nicio reușită în cele 21 de partide oficiale pentru naționala de seniori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER