Sursele ProSport au aflat că, luni, 29 iulie 2024, Gică Hagi a luat decizia finală cu privire la oferta pe care a primit-o din partea FRF pentru a fi noul selecționer al naționalei României.
„Regele” fotbalului românesc este implicat trup și suflet în proiectul Farul Constanța, iar după câteva zile de gândire a ajuns la concluzia că decizia pe care o poate lua este doar una singură.
Duminică, imediat după fluierul final din partida Farul Constanța – FC Botoșani 0-1, Gică Hagi a anunțat că luni va comunica decizia luată în privința ofertei pe care a primit-o de la FRF pentru a deveni noul selecționer al României.
Îl voi suna mâine (n.r. – pe Răzvan Burleanu), îi voi spune și după veți afla. Pentru mine, Farul e foarte important”, a spus Gică Hagi, printre altele, după Farul Constanța – FC Botoșani 0-1.
În urmă cu aproximativ o oră, ProSport a prezentat principalul motiv pentru care Gică Hagi a ezitat să dea curs ofertei de a deveni selecționer. Managerul Farului Constanța are o mare frică în privința proiectului său de suflet, iar încă de acum cinci zile era foarte reticent vizavi de o colaborare cu FRF. Pe scurt, ProSport a aflat, pe surse, la data de 24 iulie, că Gică Hagi „nu are cum” să devină selecționerul României, deși ar fi fost „o onoare” pentru el să revină la echipa națională.
Și, după câteva zile de incertitudine, situația a devenit cât se poate de clară. ProSport a aflat în urmă cu doar câteva clipe că Gică Hagi a luat decizia de a refuza oferta lui Răzvan Burleanu.
Conform surselor ProSport, Hagi l-ar fi anunțat pe președintele FRF despre intenția sa de a continua la Farul Constanța. „Regele” și-a menținut, astfel, hotărârea despre care ProSport a scris de acum 5 zile, în exclusivitate, iar motivul principal este cel pe care site-ul nostru l-a dezvăluit chiar astăzi.
Domnule președinte, nu s-a schimbat nimic față de discuția de săptămâna trecută. Nu m-am răzgândit. Ar fi o mare onoare să fiu selecționerul României, dar nu pot pleca de la Farul Constanța în acest moment”, ar fi fost mesajul transmis de Gică Hagi.
Gică Hagi a fost prima opțiune de selecționer pentru FRF, după cum a dezvăluit recent Mihai Stoichiță. Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a spus că dacă Răzvan Burleanu nu va reuși să îl convingă pe managerul Farului, atunci se va trece la următorii tehnicieni aflați pe listă:
Procedura o știți foarte bine, am mai fost și acum doi ani și jumătate în aceeași situație. Probabil că vor fi aceleași etape”, a punctat Mihai Stoichiță.
Primul cu care s-ar putea demara negocieri este legendarul Mircea Lucescu, aflat în postura de liber de contract din data de 3 noiembrie 2023, atunci când și-a rupt înțelegerea cu Dinamo Kiev.
Și domnul Lucescu este printre cei de pe listă. Eu v-am spus prima opțiune care a fost. Bineînțeles, nu mai vorbim de Mircea Lucescu… M-ați văzut în compania lui de multe ori până acum, e o mare plăcere să stau cu el. E și el o opțiune, bineînțeles. Nu i-am menționat pe ceilalți, pentru că în general sunt nume pe care le cunoașteți și dumneavoastră… Sunt nume pe care le vehiculați în fiecare zi în presă și e normal să fie așa. Pentru că sunt vârfurile antrenoratului din România, asta e. (n.r. – Au fost și opțiuni surpriză?) Nu! Nu, nicio surpriză. Toți ceilalți sunt antrenori campioni, care sunt și sub contract, nu doar liberi”, a mai transmis Mihai Stoichiță, după ultima ședință a Comisiei Tehnice FRF.
Printre antrenorii care se află pe lista FRF îi mai regăsim pe Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Cristi Chivu sau Ladislau Boloni:
Da, este și Mirel, e și Adi Mutu. Sunt… Și Chivu a apărut, mai puțin, dar a apărut. Și Loți a apărut, dar mai puțin, nu așa cum a fost rândul trecut. Mult mai puțin acum! Dar astea sunt chestii de bucătărie interioară… Ți-am dezvăluit efectiv ce știu eu”, a completat directorul tehnic al FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER