Rapid a pierdut cel mai recent meci de campionat, scor 1-0, în deplasarea de la Petrolul Ploiești. Criticile la adresa tacticilor folosite de antrenorul Rapidului, Neil Lennon, au venit din partea lui Marius Șumudică, care a lansat un nou atac la principalul giuleștenilor.
Gruparea „alb-vișinie” rămâne fără succes după primele trei meciuri de Superliga, iar presiunea din partea suporterilor devine tot mai mare atât asupra conducerii rapidiste, cât și pe Neil Lennon.
Marius Șumudică s-a dovedit unul din principalii contestatari ai antrenorului nord-irlandez al Rapidului. Fostul antrenor din Giulești nu îl consideră persoana potrivită pe Lennon pentru a aduce titlul Rapidului. Șumudică a comentat alegerile tactice ale lui Lennon, de care nu a fost deloc impresionat.
„În momentul în care joci cu 3 fundași centrali în sistemul ăsta, cei doi fundași centrali din părțile laterale trebuie să aibă progresie cu mingea, calitate tehnică, să urce și să creeze superioritate numerică.
Ei au jucat interi cu Petrila și Gojkovic, de unde l-au găsit pe băiatul oare. Am înțeles că au dat câteva sute de mii de euro pe el. Ce a făcut el e de cartonaș roșu clar și doi ani de zile să nu mai apară pe teren. I-a spart nasul cu cotul. Nu se poate așa ceva.
E un jucător foarte lent, are un control bun de minge. Nu poate să joace 8 niciodată. El e bun ca număr 6. Un inter în sistemul ăsta cu 3 fundași trebuie să ceară mingea în profunzime, să dea lungime echipei”, a spus Marius Șumudică, pentru Fanatik.
Antrenorul rapidiștilor a fost vizibil afectat de prestația jucătorilor săi, care nu au reușit să fructifice ocaziile mari avute de pe parcursul partidei cu Petrolul.
„E foarte frustrant, normal, pentru că trebuia să marcăm cel puțin două-trei goluri.
Dacă nu fructifici șansele, atunci ai viață grea. Cred că e puțină fragilitate la unii jucători. Poate că nu și-au revenit după finalul sezonului trecut. În prima repriză am ratat șanse uriașe.
Trebuie să ne îmbunătățim, să începem să câștigăm meciurile. Trebuie să fim mai buni, să învățăm să facem mai bine tranziția, să jucăm pe contraatac. Îmi pare rău pentru suporteri, nu avem nicio scuză”, a declarat antrenorul Rapidului la finalul partidei de la Ploiești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER