În sfârșit a semnat cu FCSB! Meme Stoica a făcut anunțul pe Facebook

În sfârșit a semnat cu FCSB! Meme Stoica a făcut anunțul pe Facebook
  • Publicat:

Fotbalistul a semnat contractul cu FCSB. Mihai Stoica, manager general al formației bucureștene, a venit cu un anunț în acest sens.

Campioana României a realizat patru transferuri în campania de mercato a verii, însă suporterii formației „roș-albastre” și-au exprimat curiozitatea cu privire la jucătorii de la FCSB ale căror contracte urmează să expire în acest an.

Risto Radunovic a semnat prelungirea contractului cu FCSB. Mihai Stoica a făcut anunțul

Unul dintre aceștia este Risto Radunovic (32 de ani), care mai avea contract cu FCSB până în luna decembrie a acestui an. În urma unor runde multiple de negocieri, fundașul din Muntenegru a semnat prelungirea acordului cu gruparea patronată de Gigi Becali.

Noul său contract va fi valabil vreme de doi ani și jumătate, iar salariul pe care îl va încasa Risto Radunovic este de 20.000 de euro pe lună.

Suporterii „roș-albaștrilor” erau confuzi în ce privește situația fundașului, unul dintre aceștia întrebând în secțiunea de comentarii a unei postări ce se va întâmpla în cazul lui Risto Radunovic. Asta după ce finanțatorul de la FCSB a transmis că acesta a semnat prelungirea acordului, în vreme ce Mihai Stoica declarase că încă nu s-a realizat acest lucru.

Prin urmare, managerul general al echipei a ținut să vină cu lămuriri, tot printr-un comentariu postat pe Facebook.

„A semnat aseară (n.r. marți)”, a explicat oficialul campioanei României.

Vești bune cu privire la starea de sănătate a lui Vlad Chiricheș: „Este mai pregătit fizic ca niciodată”

Vlad Chiricheș (34 de ani) a avut numeroase probleme de natură medicală în ultimii ani, multe dintre ele la nivel muscular. Mai nou, însă, starea de sănătate a acestuia s-a îmbunătățit în mod considerabil.

Fabius Antal, specialistul care se ocupă de nutriția jucătorului, a declarat că Vlad Chiricheș s-a recuperat complet și că el poate continua să evolueze vreme de cel puțin cinci ani de acum încolo.

„Și pentru toți cei care iubesc fotbalul. Vlad, din punctul meu de vedere și conform datelor, este mai pregătit fizic ca niciodată. Sunt convins că își poate continua cariera fără probleme, având în vedere că pasiunea și iubirea sa pentru fotbal rămân unele mari.

Vârsta unui fotbalist sau modul cum a fost interpretată până acum trebuie reconsiderate. Cred că longevitatea carierei poate fi prelungită cu cel puțin 5 ani de acum înainte”, a transmis Fabius Antal.

Gigi Becali îl critică aspru pe Vlad Chiricheș: „Nu poți face asemenea greșeli”

Totuși, Gigi Becali a declarat, cu doar două ore înainte de returul cu Maccabi Tel Aviv din turul secund preliminar al Ligii Campionilor, că este nemulțumit de Vlad Chiricheș. Patronul de la FCSB a spus că fundașul riscă să nu mai joace dacă va mai continua să „dea pase la adversari”.

„Chiricheș mai are un an contract cu noi, trebuie să respectăm, nu avem ce face. El mai este util echipei, va mai juca, dar dacă mai face asemenea greșeli, nu va mai juca după.

Dar, dacă dă pase la adversari, să nu mai joace. Trebuie să spunem adevărul, nu să ne vrăjim între noi! Nu poți face asemenea greșeli, să vrei să dai tu pase cu exteriorul pe lângă adversari”, a spus Gigi Becali la DigiSport.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×