O sportivă participantă la Jocurile Olimpice de la Paris a rămas surprinsă de cât de poluată este apa fluviului Sena. Deși recunoaște că și-a făcut curaj și a înotat în ea, experiența nu a fost una deloc plăcută, ba dimpotrivă.
În cursul zilei de miercuri au avut loc probele olimpice de triatlon, la feminin și masculin, asta după ce testele efectuate au demonstrat faptul că Sena este suficient de curată pentru desfășurarea competiției din capitala Franței.
La începutul Jocurilor Olimpice de la Paris, antrenamentele de înot fuseseră anulate tocmai din pricina calității slabe a apei.
De altfel, în Sena va avea loc și triatlonul ștafetă mixt pe data de 5 august, maratonul olimpic pe 8 și 9 august, dar și proba de para-triatlon de la Jocurile Paralimpice, care va debuta pe data de 28 august.
Totuși, criticile nu au întârziat să apară, în ciuda asigurărilor venite de la organizatorii Jocurilor Olimpice cu privire la faptul că prioritatea lor este „sănătatea sportivilor” și că apa este curată, asta după ce în iunie fusese depistat un nivel crescut de E coli, de 10 ori mai mare decât cel acceptabil impus de federațiile sportive.
Triatlonista Jolien Vermeylen a spus că se teme ca nu cumva să se fi îmbolnăvit în urma cursei, ea povestind cum a fost experiența ei în apele tulburi ale Senei.
„Am înghițit multă apă, așa că vom ști mâine dacă sunt bolnavă sau nu. Nu are gust de Coca-Cola sau Sprite, desigur. În timp ce înotam, sub pod am simțit și am văzut lucruri la care e mai bine să nu ne gândim.
Sena este murdară de o sută de ani, așa că nu pot spune că siguranța sportivilor este o prioritate. Asta e o prostie!”, a spus Jolien Vermeylen, conform The Sun.
Înotul în Sena a fost interzis vreme de peste un secol, tocmai din cauza problemelor legate de calitatea apei. În ciuda unui proiect de curățare în valoare de un miliard de euro, apa din fluviu nu a ajuns nici acum la standarde normale.
„Dacă cursa nu ar fi avut loc, ar fi fost o rușine pentru organizare, pentru Paris, pentru Franța. A fost acum sau niciodată și nici nu au putut anula complet cursa.
Acum trebuie doar să spere că nu vor fi prea mulți sportivi bolnavi. Am luat pro-biotice, nu am putut face mai mult. Am avut ideea de a nu bea apă, dar da, a eșuat”, a mai transmis sportiva din Belgia, care a terminat pe locul 24 în proba olimpică de triatlon feminin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER