Dezvăluirea surprinzătoare despre ce au făcut părinții lui David Popovici la Paris, care spune totul despre „bula” în care a fost izolat campionul român.
David Popovici a precizat că, în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde a câștigat o medalie de aur și una de bronz, și-a văzut părinții doar trei minute.
David Popovici a revenit în țară cu cele două medalii olimpice câștigate la Paris, aurul la 200 de metri și bronzul la 100 de metri. El a dat un detaliu care spune totul despre „bula” în care a fost izolat pe parcursul competiției.
„Mi-am văzut părinţii trei minute adunate, la Jocurile Olimpice. Chiar mai mult v-am văzut pe voi, am vorbit cu voi. Mai mult am stat fie în camera de hotel, fie pe drum.
M-au lăsat în pace, nu au vrut să interfereze cu mine. După medalii, am apucat doar să ne îmbrăţişăm. În continuare, vă văd mai mult pe voi”, a spus David Popovici la revenirea în România, potrivit as.ro.
El a recunoscut că întoarcerea la Bucureşti va fi una foarte agitată, dar în bine. El spune că trebuie să înveţe şi să se bucure câteodată de laudele pe care le merită, dar cu o limită, pentru că în această perioadă vor fi interminabile.
Campionul român este conștient că a reuşit ceva extraordinar, dar trebuie să ştie când să pună stop, pentru că viaţa merge înainte și nu se rezumă la înot.
Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de la Paris în proba lui favorită, 200 de metri, după care a urcat pe treapta a treia a podiumului la 100 de metri.
David Popovici a mai transmis că vrea să se bucure de vacanţă, să fie liniştit și să stea cât mai mult timp posibil în compania celor apropiați lui. După ce și-a adjudecat a doua distincție olimpică, românul a recunoscut că gândul îi este doar la vacanță.
„Acum mă gândesc doar la vacanța în care plec în scurt timp. Până la următoarele Jocuri Olimpice mai sunt patru ani, mai este timp până atunci, multe competiții.
Nu e înțelept să mă stresez pentru ceva care se va întâmpla în 2028. Muncim ani de zile, ne batem pe acele sutimi. Îmi lipsea titlul de campion olimpic, asta nu înseamnă că mă culc pe o ureche.
Pentru moment, trebuie să mă relaxez, să uit de Jocurile Olimpice, de antrenor și el de mine. Voi merge într-o vacanță departe, unde este foarte cald”, spunea el imediat după ce a luat bronzul la 100 de metri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER