Mihai Stoichiță nu a reușit să păstreze misterul și a anunțat cine va fi, de fapt, noul selecționer al primei reprezentative a României.
Echipa națională a rămas fără selecționer, după ce Federația Română de Fotbal nu a ajuns la un acord de prelungire a contractului cu Edi Iordănescu.
Mihai Stoichiță a urmărit duelul din etapa a 4-a a sezonului regular al Superligii, dintre Dinamo București, și Gloria Buzău, pe stadionul „Arcul de Triumf”, din Capitală, 4-1. La sfârșitul partidei, directorul tehnic al FRF nu s-a eschivat și a dezvăluit că Mircea Lucescu se află în vizorul forului național, iar oficialii din cadrul federației îl doresc la cârma echipei naționale.
„Am fost de mai multe ori cu Mircea Lucescu la meciuri în ultima vreme. Nu numai cu el, ci și cu Anghel Iordănescu. Nu știu dacă Mircea Lucescu este noul selecționer. Mai avem de așteptat. Nu pot să vă spun nimic acum. Cât de mari sunt șansele?
Aveți răbdare, o să vedem săptămâna viitoare. Cum să n-am încredere în varianta Mircea Lucescu? Eu am avut întotdeauna încredere în selecționeri. Aștept să vină și să discute! Trebuie să ai și șansă (n.r. în drumul spre CM 2026), sunt multe lucruri. Să dea Dumnezeu, dar sunt sigur că poate!”, a spus Mihai Stoichiță, la sfârșitul duelului dintre Dinamo și Gloria Buzău, 4-1.
Nu ar fi pentru prima oară când Mircea Lucescu s-ar afla la cârma echipei naționale. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile a mai condus prima reprezentativă a României din 1 noiembrie 1981 până pe 2 octombrie 1986, perioadă în care a strâns 57 de meciuri și o calificare la EURO 1984.
Astfel, Mircea Lucescu ar urma să revină pe banca unei naționale la aproape 38 de ani distanță după ce a fost îndepărtat din funcția pe care a ocupat-o. În perioada în care a pregătit echipa națională a României, Mircea Lucescu a acumulat 23 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri.
Mircea Lucescu are o carieră impresionantă, fiind al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului. Tehnicianul a cucerit nu mai puțin de 35 de trofee, fiind depășit numai de Pep Guardiola, antrenorul celor de la Manchester City, care are 39 de trofee în palmaree. Prima poziție în acest clasament este ocupată de legendarul Sir Alex Ferguson, care a cucerit 49 de trofee, cele mai multe dintre ele cu Manchester United, 38.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER