Derby-ul Clujului. Petrescu e îngrijorat: „Era mai bine să se amâne acest meci”. Sabău nu cade în plasa „Bursucului”: „Au un lot pregătit. Trebuie să fim bărbați”

Derby-ul Clujului. Petrescu e îngrijorat:
  • Publicat:

Oamenii care timp de două decenii au împărțit flancul drept la prima reprezentativă a României se duelează în acestă seară, în CFR – U, cel mai așteptat meci în Cluj Napoca.

Dan Petrescu s-a plâns de programul încărcat, înainte de acest meci și a dat de înțeles că va menaja din titulari.

„N-au timp să își revină jucătorii în două zile și jumătate. Un drum destul de greu, s-a ajuns la 5 dimineața și avem și jucători cu o anumită vârstă. La cei tineri ar fi mai ușor, dar la ceilalți e foarte greu. Cred că era mai bine să se amâne acest meci. Era o perioadă în care mai veneau jucători noi, puteam să pregătim meciul de joia viitoare altfel. Ar fi fost ideal. Dar, dacă voi câștiga, voi spune că e bine că nu s-a amânat”, a spus Petrescu, care a lăudat rivala din oraș: „Mie îmi place cum joacă U Cluj. Mi-au plăcut primele două meciuri, sper să nu aibă un meci așa bun cu noi. Sunt, clar, o candidată la play-off. Mai ales că antrenorul, care e și unul din prietenii mei dragi, are experiență și cunoaște bine clubul”, a spus Dan Petrescu.

Sabău: „Trebuie să fim bărbați”

Ioan Ovidiu Sabău este convins că fostul său coleg nu va avea o problemă în a pune în teren o echipă competitivă: „Au un lot pregătit și l-au întărit, au Cupa României, cupele europene, campionat și Dan întotdeauna a avut un lot numeric valoros, a vrut concurență și jucători cam de aceeași valoare”.

Antrenorul Universității le cere mai mult curaj jucătorilor săi, față de ultimele două partide jucate în Gruia, ambele pierdute cu 4-0: „Clar că va fi un meci special și pentru noi și pentru ei. O încărcătură diferită, emoțiile, stările, pasiunea. Sper să le gestionăm bine, noi să avem o zi bună ca și formă sportivă, să avem mai mult tupeu, mai multă personalitate, față de ultimele două jocuri jucate în Gruia, când din păcate am fost destul de timizi și fricoși. Nu vreau să mai văd astfel de jucători. Am jucători cu multă personalitate, cu experiență și toți avem alte așteptări. Trebuie să fim bărbați”

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×