Scandalul în cazul lui Imane Khelif a stârnit o mulțime de reacții, după ce adversara sa s-a retras după numai 48 de secunde petrecute în ring. Raportul de testare ADN pe care l-a primit CIO în cazul lui Khelif a încheiat situația și controversele la care a fost supusă sportiva din Algeria.
Totul a început când Imane Khelif a fost exclusă de la Campionatul Mondial din 2023, deoarece nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate pentru competiție, însă CIO i-a permis să concureze la proba de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Comitetul Internațional Olimpic a fost informat oficial, printr-o scrisoare, cu mai bine de un an în urmă, că boxerul olimpic Imane Khelif prezintă ADN caracteristic unui „mascul”, conform unei relatări din The Telegraph.
Mark Adams, purtătorul de cuvânt al CIO, a confirmat existența scrisorii trimise de Asociația Internațională de Box (IBA), care a fost publicată duminică pe site-ul 3 Wire Sports. Imane Khelif și Lin Yu-ting au fost implicate într-un scandal major, după ce au ajuns în semifinalele categoriei lor de box la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda descalificărilor anterioare dictate de IBA în privința eligibilității de gen. Un test realizat în India anul trecut, precum și un test anterior în Turcia, din mai 2022, „au concluzionat că ADN-ul boxerului era cel al unui bărbat, având cromozomi XY”, se precizează în scrisoarea IBA din iunie 2023.
Într-o declarație făcută duminică, CIO a confirmat că a primit o corespondență de la IBA în cursul anului trecut și a recunoscut fără rezerve conținutul acesteia în timpul mai multor sesiuni de întrebări și răspunsuri ale conferinței de presă zilnice. Cu toate acestea, organizația a subliniat că consideră testele efectuate ad-hoc în mijlocul Campionatului Mondial de anul trecut ca fiind contestabile din punct de vedere legal.
Sportiva din Algeria a fost deranjată de toate cele petrecute recent, după ce a fost acuzată că nivelul său de testosteron sunt mult peste medie.
„Aceasta este o chestiune de demnitate și onoare pentru fiecare femeie. Poporul arab mă cunoaște de ani de zile. Am concurat în competiții internaționale și am fost tratată nedrept. Dar îl am pe Allah de partea mea”, a declarat Imane Khelif, potrivit dcnews.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER