Răzvan Burleanu, întrerupt de Mircea Lucescu! „Şi pe Gică Hagi l-am sunat imediat”

Răzvan Burleanu, întrerupt de Mircea Lucescu! „Şi pe Gică Hagi l-am sunat imediat”
  • Publicat:

Mircea Lucescu a revenit la echipa națională a României după o pauză îndelungată. Negocierile au fost dure, iar în cadrul conferinței de presă de la Casa Fotbalului s-au oferit detalii despre misiunea lui Lucescu, tehnician ce l-a întrerupt într-un moment al conferinței pe Răzvan Burleanu.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a întâmpinat probleme în numirea noului selecționer. După ce Edi Iordănescu nu și-a mai prelungit contractul, FRF s-a „lovit” și de refuzul lui Gică Hagi.

Mircea Lucescu a vrut să afle de ce Edi Iordănescu și Gică Hagi au refuzat naționala

Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu au răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști în cadrul conferinței de presă. „Il Luce” a spus că a încercat să îl convingă pe Edi Iordănescu să rămână la cârma naționalei României, însă fără succes. De altfel, Mircea Lucescu a vrut să știe de ce Gică Hagi a refuzat postul de selecționer, sunându-l imediat după ce a aflat vestea.

„Și pe Gică Hagi l-am sunat imediat. L-am întrebat de ce a făcut asta, din moment ce și-a sacrificat o perioadă foarte bună din viață pentru echipa națională. Îl știu, l-am avut jucător, și știu cum trăia jocurile la echipa națională. Eu nu am fost laș! Am fost rugat să vin pentru că nu se găsește o soluție viabilă în acest moment și puteam foarte ușor să spun nu. Nu aveam nevoie de nimic, de imagine, de carieră, de bani! Aveam nevoie de un singur lucru, față de mine însumi. Nu puteam să spun nu echipei naționale”, a declarat Mircea Lucescu în cadrul conferinței de presă de astăzi.

Mircea Lucescu, fără pretenții financiare pentru a prelua naționala României

Noul selecționer al României revine pe banca tricolorilor după o pauză de 38 de ani de la ultimul mandat. Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român din istorie, cu 35 de trofee câștigate, majoritatea în perioada petrecută la Șahtior.

Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istorie, după Pep Guardiola (39 de trofee) și Alex Ferguson (49 de trofee), o performanță remarcabilă, după ce a antrenat în majoritatea timpului la cluburi din Estul Europei.

Mircea Lucescu va încasa un salariu lunar de 27.000 de euro pentru postul de selecționer, o sumă extrem de mică, raportat la remunerațiile pe care „Il Luce” le-a avut de-a lungul carierei.

Alex Oroianu / Autor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×