Dan Petrescu a fost eliminat după ce a făcut scandal în CFR Cluj – Unirea Slobozia.
Partida CFR Cluj – Unirea Slobozia contează pentru etapa a 5-a din Superliga.
În minutul 40, la scorul de 1-0 pentru CFR Cluj, Unirea Slobozia a marcat un gol fabulos prin Florin Purece. Numai că reușita a fost anulată de VAR, pentru o poziție de ofsaid.
Imediat după ce oaspeții au marcat, Dan Petrescu a început să urle la arbitrul de centru, fiind convins că reușita lui Purece trebuie anulată. Pentru protestele sale, „Bursucul” s-a ales cu un cartonaș galben.
În mod incredibil, Petrescu a continuat cu protestele chiar și după ce arbitrii VAR au anulat golul Unirii Slobozia, motiv pentru care „centralul” Andrei Chivulete i-a arătat al doilea cartonaș galben și l-a eliminat.
Înaintea meciului cu Unirea Slobozia, Dan Petrescu a vorbit în termeni laudativi despre echipa adversă, fiind convins că CFR Cluj va avea un meci greu.
„Nu ne permitem să jucăm cu primul 11. Riscăm să pierdem 3-4 jucători. Am făcut un lot mare… E un risc, mi-l asum. Vor fi 10 jucători noi.
Am pierdut ultimele meciuri şi sunt foarte dezamăgit. Nu meritam să pierdem, am avut ocazii. E presiune mare pe noi. Am urmărit-o pe Unirea Slobozia şi am rămas impresionat. O să spuneţi că exagerez iar, dar sunt impresionat de cât de repede a format o echipă. Are 11 jucători noi, iar 9 sunt titulari. Dar când ai timp…
Unirea Slobozia are viteză în atac şi stă foarte bine la fazele fixe, acolo unde noi nu mai suntem unde am fost. Iar în atac, Unirea e foarte periculoasă. A bătut Farul şi a dominat-o pe Hermannstadt.
Noi călătorim mult, unii jucători rămân aici… Din păcate, ne-am trezit târziu şi am făcut două echipe. Iar asta se vede în rezultate. Le-am zis jucătorilor că duminică şi joi avem două finale. Sunt conştient că acest meciuri ne pot decide viitorul. Ne-am trezit târziu şi nu am putut să amânăm acest meci. Ar fi fost ideal, pentru că aveam mai mult timp. Maccabi are o săptămână să pregătească partida. Şi sunt foarte îngrijorat.
La unii se simte oboseala… Chiar dacă lumea spune că e început de sezon, dar nu e normal să nu ai o zi liberă! Nu ai cum să nu laşi o zi liberă de o lună şi jumătate. Dar nu avem când să o lăsăm. S-au adunat multe meciuri, dar sperăm ca în continuare să nu avem zile libere. Dar e foarte greu să ai rezultate. Să aduni jucători pe grabă… Îmi e foarte greu”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Unirea Slobozia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER