Cum au reacționat fanii Universității Craiova, după ce Mihai Rotaru i-a anunţat plecarea lui Alexandru Mitriţă! Ce i-au promis vedetei echipei din Bănie

Cum au reacționat fanii Universității Craiova, după ce Mihai Rotaru i-a anunţat plecarea lui Alexandru Mitriţă! Ce i-au promis vedetei echipei din Bănie
  • Publicat:

După victoria Universităţii Craiova cu 2-1 în deplasare cu Sepsi, a cincea la rând în vizitele oltenilor la Sf. Gheorghe, conducătorul clubului din Bănie, Mihai Rotaru, a anunţat că artizanul succesului Ştiinţei, Alex Mitriţă, are oferte concrete de a reveni în ţările arabe, unde a mai evoluat în trecut, la formaţiile Al Raed şi la Al Ahli.

„Mitriță trebuie felicitat, pentru că el a jucat și are o propunere de contract din afară. Dacă cifrele sunt bune pentru el și pentru club vom lua o decizie. El are un contract bun pe trei ani din zona Golfului. A jucat cu riscul de a se accidenta. Nu e ușor să lași câteva milioane de euro. Avem două oferte din afară, dar una e și cu salariul pe masă. Oferta e venită de câteva zile. Alex nu mai are 20 de ani, face 30 de ani”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.

După ce Mihai Rotaru i-a anunţat plecarea, fanii olteni sunt la picioarele lui Mitriţă: „Dacă rămâi şi luăm titlul, îţi facem statuie ca lui Oblemenco!”

Majoritatea suporterilor Universităţii Craiova sunt convinşi că dacă Alex Mitriţă va pleca, echipa pregătită de Costel Gâlcă nu se mai poate amesteca în lupta pentru titlu.

Fanii îi promit statuie precum cea a legendarului Ion Oblemenco, dacă Mitriţă rămâne până la finalul stagiunii, iar titlul revine în Bănie după 34 de ani. Dacă unii sunt resemnaţi deja în privinţa plecării lui Mitriţă, consimţind că ofertele din zona arabă sunt într-adevăr de nerefuzat, iar alţii mai speră că Mitriţă va proceda la fel ca anul trecut şi va spune „pas” contractelor din Golf, părerea unanimă este că, fără Mitriţă, sezonul formaţiei din Bănie este compromis, după ce s-a ratat deja un obiectiv, cel de accedere în grupele Conference League. Mesajele la adresa lui Alex Mitriţă au curs pe paginile de socializare ale Universităţii Craiova, liderul la zi al Superligii, cu 11 puncte după 5 etape. Ultima dată când titlul a ajuns în Bănie a fost în 1991, cu Sorin Cârţu pe banca tehnică.

Ion Oblemenco e singurul fotbalist cu statuie în Bănie

Deşi e greu de caracterizat un colos precum Nelu Oblemenco în câteva cuvinte, putem creiona o descriere a singurului fotbalist din istoria Universităţii Craiova care are statuie, aceasta tronând pe esplanada stadionului care-i poartă numele. Ion Oblemenco este considerat cel mai reprezentativ fotbalist al Universităţii Craiova, inclusiv arena din Bănie purtând numele „Tunarului”. Deşi nu a avut nici măcar o selecţie în naţionala României, Oblemenco a fost de 4 ori golgheterul campionatului. A fost căpitanul şi liderul echipei care a adus primul titlu din istoria Ştiinţei Craiova, în 1974. Cu un an mai devreme, oltenii pierduseră, în condiţii ciudate, campionatul în favoarea lui Dinamo, dar îşi câştigaseră supranumele „Campioana Unei Mari Iubiri”. În acea stagiune antologică, Oblemenco a venit practic de pe patul de spital, unde suferise două operaţii de ulcer şi fusese aproape de moarte, şi a ajutat Ştiinţa să obţină două succese istorice: 6-4 cu Rapid şi 6-2 cu Steaua, ambele în deplasare. Ion Oblemenco a decedat la numai 51 de ani, pe 1 septembrie 1996, în Maroc, suferind un infarct în timpul unui meci al echipei pe care o antrena, Hassania Agadîr.

Mesajele fanilor Universităţii Craiova pentru Alex Mitriţă: „Daca rămâi și luăm titlul, îţi facem statuie ca lui Oblemenco”, „Dacă pleacă, nu cred că mai putem visa la titlu”, „A desenat ipotenuza vinclului”, „Felicitări, Mitri, să nu pleci, să luam și noi campionatul anul ăsta. Dacă pleci, suntem varză a la Cluj”, „Mitriţă tocmai și-a mărit salariul la arabi. Adevărul e că pentru el și familia sa este timpul să facă bani. Un an, doi tot poate să strângă pentru restul vieții. Pentru echipa noastră va fi însă greu, pentru că ieri în afară de Mitrita nu au mișcat în ofensivă”, „Un lucru e clar: la titlu ne batem doar dacă ramâne Mitriţă, dacă nu, adio!”, „Mitriţă nr 1, jucătorii mari mai sunt și egoiști câteodată dar tot ei îți rezolvă meciul. Sper să nu plece că e jale!”, „Hazardul și Mitriță au rezolvat ecuația la Sfîntul Gheorghe, doar că ultimul va pleca și vom rămâne doar cu hazardul, mi-e greu să cred că pot lua campionatul doar cu noroc și fără atacanți!”.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut să audă de el
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut…
Anunțul făcut de presa din Turcia, după ce Adrian Mutu a fost sunat pentru negocieri
Anunțul făcut de presa din Turcia, după ce Adrian Mutu a fost sunat pentru negocieri
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
Un pensionar a rămas fără 400.000 de euro după ce a primit
Un pensionar a rămas fără 400.000 de euro după ce a primit "o ofertă de nerefuzat"
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Ce relaţie există între Ion Ţiriac şi singura femeie care i-a fost soţie: Am învățat lecția și am terminat
Ce relaţie există între Ion Ţiriac şi singura femeie care i-a fost soţie: Am învățat lecția și am terminat
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Ordinul vine direct de la Comisia Europeană. Noile zone în care va fi interzis fumatul
Ordinul vine direct de la Comisia Europeană. Noile zone în care va fi interzis fumatul
Soțul Deliei, prima victimă a
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×