Fotografie de familie senzațională: ei sunt cei 9 moştenitori ai averii de peste 100.000.000 de euro a lui Cristi Borcea. I-a strâns cu Valentina Pelinel pe toți la masă

Fotografie de familie senzațională: ei sunt cei 9 moştenitori ai averii de peste 100.000.000 de euro a lui Cristi Borcea. I-a strâns cu Valentina Pelinel pe toți la masă
  • Publicat:

Valentina Pelinel (43 de ani) a încărcat pe rețelele de socializare o fotografie de familie senzațională, și rară în același timp, în care sunt surprinși la masă toți cei 9 moștenitori ai averii de peste 100.000.000 de euro a lui Cristi Borcea (54).

Familia Borcea a ieșit să mănânce în oraș, iar în imaginea distribuită de Valentina Pelinel pot fi văzuți Patrick, Antonia, Angelo, George Alexandru, Gloria, Carolyn, Milan, Indira și Rania. Ei sunt cei 9 copii pe care Cristi Borcea îi are din relațiile cu 4 femei!

Familia Borcea, surprinsă în toată splendoarea ei. Valentina și Cristi Borcea i-au scos la cină pe toți cei 9 copii ai milionarului

Cristi Borcea se poate declara un tată fericit, în primul rând datorită numărului impresionant de copii pe care îi are, iar în al doilea rând pentru că dispune de fonduri financiare pentru a le oferi tuturor cele necesare și chiar mai mult. Potrivit estimărilor din presa de specialitate, fostul acționar de la clubul Dinamo București are o avere de peste 100.000.000 de euro, pe care a adunat-o, în principal, datorită firmelor GASPECO L&D și Transopeco Logistic and Distribution SA, care sunt responsabile cu distribuția de gaz lichefiat.

Însă, revenind la copiii lui Cristi Borcea, omul de afaceri are 9 moștenitori cărora se le lase averea. Din relația cu prima soție, Mihaela Borcea, fostul șef de la Dinamo are doi băieți și o fată: Patrick, Antonia și Angelo. În schimb, cea de-a doua soție, Alina Vidican, i-a dăruit un băiat și o fată, anume pe George Alexandru și pe Gloria. Alături de Valentina Pelinel, actuala sa parteneră de viață, Cristi Borcea are un băiat, Milan, și două fete gemene, Indira și Rania. Trebuie amintit că milionarul mai are o fată și din relația cu Simona Voiculescu. Numele acesteia este Carolyn.

Cristi Borcea și-a dorit să reunească întreaga familie cu ocazia unei cine, iar Valentina Pelinel a încărcat pe rețelele de socializare o poză spectaculoasă și rară în același timp. Aflați la terasa unui restaurant cochet, toți cei 9 copii ai lui Cristi Borcea au fost surprinși în compania tatălui și a soției acestuia, Valentina.

De remarcat este că toate fetele au stat în partea dreaptă a mesei, lângă tatăl lor, Cristi Borcea, în timp ce băieții, Patrick, Angelo, George Alexandru și Milan au fost așezați în partea stângă, aproape de Valentina Pelinel.

SURSA FOTO: instagram.com/valentinapelinelborcea/

Cristi Borcea a vorbit despre cât de dificil este să fie tată a 9 copii: „Nu aș vrea să fac calcule”

Așa cum am precizat deja, Cristi Borcea este preocupat de toți copiii săi și are grijă ca aceștia să beneficieze de toate cele necesare pentru a-și asigura un viitor strălucit. Însă, acest aspect presupune și investiții financiare pe măsură:

Nu aș vrea să fac calculele, pentru că ne prinde campionatul viitor, ce înseamnă cheltuielile pentru 9 copii, cu școli, cu case, cu bone, cu mașini și încă 20 de persoane, care nu fac parte din cei care ajută copiii, mă refer șoferi, bone. Pe fiecare lună am în întreținere peste 50 de persoane, permanent. Nu vorbesc de angajați, nu vorbesc de salarii. Și atunci este normal că se uită majoritatea la tine și vede condițiile în care stau copiii mei și unde învață… Dar nu știu prin câte am trecut și ce am pătimit și prin câte suferințe, asta e viața”, Cristi Borcea, în cadrul podcast-ului „Fiță cu Adiță”.

A spus stop! Nu mai vrea alți moștenitori

Totodată, prin intermediul unui alt interviu, Cristi Borcea a mărturisit că nu va mai face niciun copil. În urma unei discuții pe care a avut-o cu actuala sa soție, Valentina Pelinel, milionarul a ajuns la concluzia că 9 este număr suficient pentru capitolul moștenitori:

Gata, nu mai fac niciun copil. Îmi ajung nouă! Nu vreau zece. Da, chiar cred asta. Da, gata! Mă opresc. Sigur mă opresc. Nu se pune problema! Am vorbit cu Valentina și nu mai vrem, e gata! Acum sunt la școli, facultăți. Trebuie să ne ocupăm și de noi. Să plecăm mai mult, să ne trăim viața. Am 9 copii. Gândește-te la impozitele de la școală, meditații. Îți dai seama ce probleme sunt. Am și peste două mii și ceva de angajați. Nu este ușor ca milionar”, a declarat Cristi Borcea, în iunie 2024, citat de Fanatik.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×