Răzvan Burleanu a luat cea mai suprinzătoare decizie: va candida la funcția de vicepreşedinte al COSR!

Răzvan Burleanu a luat cea mai suprinzătoare decizie: va candida la funcția de vicepreşedinte al COSR!
Foto Sport Pictures
  • Publicat:

Răzvan Burleanu, președintele FRF, va candida și pentru funcția de vicepreședinte COSR (Comitetul Olimpic Sportiv Român).

În prezent, președinte COSR este Mihai Covaliu, iar ca vicepreședinte e Camelia Potec, dar și Elisabeta Lipă, care conduce și Agenția Națională pentru Sport.

Răzvan Burleanu vrea și funcția de vicepreședinte COSR

Burleanu, care urmărește și un post la COSR, potrivit Fanatik, ar avea șanse și la conducerea UEFA, loc ocupat acum de către Aleksander Ceferin. Slovenul se va retrage în 2027, la finalul actualului mandat. La finalul anului trecut chiar s-a vorbit despre varianta ca Burleanu să preia „fotoliul” de la Ceferin.

Atunci, Mihai Stoichiță, care conduce Comisia Tehnică a FRF, spunea despre Burleanu: „Nu mă surprinde pentru că acum câțiva ani a fost ales cel mai bun tânăr manager sportiv de câteva universități renumite din lume. M-au luat la mișto atunci. Omul are un CV. Burleanu a fost și fotbalist până la 20 de ani, arbitru de fotbal. Tatăl său l-a trimis la facultate. E un manager care ține 100 și ceva de oameni, 18 loturi naționale și nu știu câte competiții pentru care în ultimii ani nu a primit bani de la UEFA. S-au autofinanțat. Mie nu mi se pare exagerat. Când mă duc la UEFA la orice fel de întrunire, întâlnire, toată lumea vine la el să stea de vorbă. Toți președinții. Nu mai zic de Ceferin. Au o relație foarte bună”.

Stoichiță continua în aceeași notă: „Păcat nu ne respectăm oamenii care au capacitate așa cum ar trebui. Să ne bucurăm că într-un fel ne trage și pe noi din după el. Orice valoare din România, mă țin după Halep, mă țin după Hagi, mă țin după Burleanu. De ce nu? Fac o paralelă. O să zică…Cum compari domne?

Eu când am venit la federație am descoperit lumea asta nouă a lor și le-am zis: Voi sunteți niște campioni ai administrației…Eu am venit aici pentru că vreau să devin un campion al zonei tehnice. El a spus că apreciază asta. Am investit foarte mult în sectorul juvenil. S-au obținut în premieră trei calificări la Campionatul European la loturile de juniori. Ce am făcut la tineret dă roade la echipa mare”

  • Mihai Covaliu e președinte COSR din 2016

Burleanu conduce Federația Română de Fotbal din 2014, fiind la al treilea mandat. Liderul de la Casa Fotbalului a cunoscut și o creștere a averii, având sute de mii de euro în conturi.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×