FCSB a pierdut al doilea meci de campionat din acest sezon în fața celor de la Poli Iași, scor 0-1. Frustrarea a fost imensă pe banca campioanei României, iar Mihai Pintilii a avut un derapaj neașteptat în fața brigăzii de arbitri în fața camerelor de filmat.
Campioana României a pierdut trei puncte prețioase în lupta pentru play-off în meciul de pe teren propriu cu Poli Iași, iar nervii oficialilor „roș-albaștri” au fost întinși la maximum.
Fostul jucător al campioanei României și actual antrenor secund al grupării conduse de Elias Charalambous, Mihai Pintilii nu s-a mai putut abține pe final de meci, fiind nemulțumit de maniera de arbitraj, iar camerele de filmat l-au surprins adresând cuvinte grele „centralului” partidei. Totul a început după ce Ionuț Coza nu a acordat un fault pentru FCSB la o intrare asupra lui Tavi Popescu. Coza nu a ezitat în acel momnet și i-a arărat cartonașul galben lui Pintilii.
Campioana României a pierdut după ce meciul a fost „rupt” de eliminarea lui Darius Olaru, care a avut un fault violent asupra lui Mihai Bordeianu în minutul 36 al partidei de pe stadionul Ghencea.
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a anunțat că Darius Olaru are o ofertă din Rusia, însă este greu de crezut că mijlocașul campioanei României va accepta condițiile oferite de ruși.
„Ce ştiu de la impresar… Nu ştiu exact echipa, am aflat tot din presă. Nu mai ţin secrete. Nu ştiam, că ştiam că are clauză 8 milioane, că apoi e 10, mi-a zis Argăseală. Citise contractul vechi. Pe cel vechi îl citisem eu, iar eu vorbisem cu Giovanni că vreau 7-8 milioane pe el. Vreau, dar nu am cum, şi am zis 5 milioane, ca la Coman. Asta e situaţia la ora asta. Clauza lui e 5.250.000, 5 milioane plus taxele de solidaritate.
FCSB nu se poate opune, dacă se achită. Ştiu că e o echipă din Rusia, dar care cu siguranţă nu va accepta, că am înţeles că-i dă 900.000 de salariu şi nu cred că e idiot, că aşa îi dau eu 700.000, îi măresc eu.
Cealaltă echipă din Europa nu ştiu care e că, nu mă interesează. Eu nu aş pleca în locul lui fără 1 milion jumate salariu, în locul lui, că îi dau eu 700.000 în România. Dacă nu pleacă, cu siguranţă îi măresc salariul, precum lui Coman”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER