Începe ultima bătălie pentru accederea în grupele Ligii Campionilor! Lille, Zagreb și Bodo sunt orașele gazdă ale primelor partide din manșa tur a play-off-ului celei mai tari competiții intercluburi din lume. Cele 3 meciuri sunt programate marți, de la ora 22:00, iar la Superbet găsești Supercote, Superpariuri, dar și opțiunea BetBuilder.
Bodo/Glimt vs Steaua Roșie
Campioana Norvegiei visează frumos înaintea „dublei” cu Steaua Roșie Belgrad. Bodo/Glimt nu a ajuns niciodată în grupele Ligii Campionilor, dar are o ascensiune constantă în competițiile continentale. În ultimele 3 sezoane, scandinavii au ajuns de fiecare dată în primăvara europeană, bifând inclusiv un sfert de finală Conference League, în 2022. Până la întâlnirea cu Steaua Roșie, Bodo a trecu de letonii de la RFS cu scorul general de 7-1 și i-a eliminat pe polonezii de la Jagiellonia Bialystok, după 1-0 în deplasare și 4-1 pe propriul teren.
Pentru Steaua Roșie Belgrad, meciul din Norvegia reprezintă debutul în actuala ediție a competițiilor continentale. Sârbii, campioni ai Europei în 1991, au ajuns de 4 ori în grupele UCL, ultima prezență fiind chiar sezonul trecut, când au terminat ultimii, obținând un singur punct în duelurile cu Manchester City, Leipzig și Young Boys Berna. 4.50 este cota Superbet pentru o victorie a Stelei Roșii, în timp ce Bodo/Glimt a primit cotă 1.72.
Dinamo Zagreb vs Qarabag
De 8 ori prezentă în grupele Champions League, Dinamo Zagreb începe direct în play-off parcursul european. Campioana Croației o întâlnește pe teren propriu pe Qarabag și speră să-ți continue parcursul excelent din meciurile de acasă, unde nu au mai pierdut din luna ianuarie. De cealaltă parte, în drumul spre play-ff, azerii i-au eliminat în primul tur pe Lincoln Red Imps, trecând apoi de Ludogoreț cu un uluitor 8-4 la general. Qarabag are o singură prezență în grupele UCL, în ediția 2017-2018, iar sezonul trecut a ajuns în optimile Europa League, unde a fost eliminată de Bayer Leverkusen.
Pentru o victorie împotriva campioanei Azerbaidjanului, Dinamo Zagreb are cotă 1.90, față de 3.90, cât au primit oaspeții.
Lille vs Slavia Praga
După ce a eliminat-o pe Fenerbahce în turul precedent, Lille visează la a 8-a prezență din istorie în grupele Ligii Campionilor. Echipa preluată în această vară de Bruno Genesio a început cu dreptul sezonul din Ligue 1, învingând-o cu 2-0 pe Reims. De cealaltă parte, Slavia Praga, adversara celor de la Lille, a ajuns în play-off după ce i-a eliminat, cu scorul general de 4-1, pe belgienii de la Union Saint-Gilloise. În cele 7 meciuri oficiale disputate în acest sezon, în toate competițiile, trupa din capitala Cehiei are 6 victorii și o remiză. 4.75 este cota Slaviei pentru o victorie în Franța, în timp ce Lille are cotă 1.75.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER