Gică Hagi, obligat să vândă: a transferat un titular în Franța!

Gică Hagi, obligat să vândă: a transferat un titular în Franța!
  • Publicat:

Problemele financiare de la Farul Constanța se văd în mutările făcute de Gică Hagi, acesta fiind obligat să vândă un titular în Franța.

„Regele” a tot vorbit despre problemele de la Farul și chiar a anunțat că va renunța la o mare parte din acțiuni pentru a aduce investitori la echipă. Până apar investitorii, e nevoit să vândă pentru a menține clubul pe linia de plutire. Ultimul plecat e Diogo Queiros, jucător venit sezonul trecut liber de contract de la Famalicao.

Farul Constanța mai pierde un titular în această vară: Queiros ajunge în Ligue 2

Gică Hagi se desparte de unul dintre cei mai importanți jucători din sezonul trecut. Venit liber de contract la Farul Constanța, Diogo Queiros s-a impus rapid în primul 11 și a bifat 38 de apariții în tricoul „marinarilor”, timp în care a marcat două goluri și a oferit două pase decisive.

Mircuri, 21 august, clubul constănțean a anunțat, pe rețelele de socializare, că portughezul se va alătura echipei franceze USL Dunkerque, ocupanta locului 16 în Ligue 2. Nu a fost anunțată suma de transfer pentru fundașul în vârstă de 25 de ani, dat potrivit celor de la Transfermarkt, mutarea s-ar fi produs în schimbul a 200.000 de euro.

Mulțumim, Diogo Queiros! Farul Constanța și clubul francez Dunkerque au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului portughez”, a anunțat Farul.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Farul Constanța (@farulconstanta)

  • 450.000 de euro e cota jucătorului, potrivit Transfermarkt.
  • A evoluat la toate grupele de juniori ale naționalei Portugaliei.
  • A fost crescut de Porto și a mai jucat la Mouscron, Famalicao și Real Valladolid.

Gică Hagi, pregătit să plece de la Farul Constanța: „Eu sunt fotbalist, nu sunt milionar”

„Regele” a părut afectat, după ce planul construcției unui stadion la Constanța a fost oprit și a avut un discurs manifest în care și-a exprimat dorința de a ceda acțiunile de la Farul. După o muncă titanică la o echipă pornită de la 0 cu proprii săi bani, Gică Hagi se arată resemnat și pare pregătit să plece oricând, dacă găsește acționari care să continue proiectul său.

Eu sunt fotbalist, nu sunt milionar, nici miliardar. N-am cum să fiu acționar majoritar la Farul. Asta se va schimba. Vreau să-mi văd de meseria de antrenor. Dacă sunt bun rămân, dacă nu mă duc acasă. Cât voi fi eu nu știu, de aceea am pus moto-ul „Farul forever”. Va rămâne pentru totdeauna pentru toți. Eu doar am investit ce am putut pentru că am crezut în Farul. Aștept să-l ia cine trebuie și să-l ducă la un alt nivel”, a declarat Gică Hagi la finalul meciului cu FC Hermannstadt.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×