Investitorul turc a plecat încântat de la Ploiești. Serhan Cetinsaya vrea însă bani de la autorități

Redactor:
Ion Filip
Investitorul turc a plecat încântat de la Ploiești. Serhan Cetinsaya vrea însă bani de la autorități
  • Publicat:

Omul de afaceri turc, Serhan Cetinsaya (32 ani), care a început să investească la Petrolul, a fost prezent pentru prima dată în tribunele stadionului Ilie Oană.

Investitorul turc a plecat încântat de la Ploiești. Serhan Cetinsaya vrea însă bani de la autorități

Serhan a asistat aseară la partida Petrolul – Oțelul, scor 0-0, și a plecat încântat de la stadion. În primul rând de atmosferă și ceva mai puțin de echipa lupilor galbeni, care a bifat al treilea egal pe teren propriu.

Afaceristul turc conduce în țara natală un holding de 25 de firme, cu activitate în imobiliare, comerț. Turism, construcții și energie, familia sa fiind posesoarea unei averi impresionante.

Cetinsaya a devenit președinte al Consiliului Director al Petrolului, dar deocamdată nu are în plan să preia clubul ca principal acționar. El vrea un parteneriat cu autorităție locale, prin acestea să investească în club, iar el să completeze bugetul cu un procent care să asigure stabilitate clubului.

A băgat aproximativ 300.000 de euro în club

Până acum, Serhan a investit la Petrolul sub 300.000 de euro, cu titlu de împrumut, acoperind ceva mai puțin de zece procente din suma estimată ca minimum necesară pentru ca Petrolul să aibă un buget care să-i asigure supraviețuirea la nivel decent în prima ligă a României.

Serhan a plecat din țară, dar a promis că va rămâne aproape de echipă și va mai debloca o tranșă de fonduri până ce lucrurile se vor așeza la Petrolul. Turcul va reveni la Ploiești în perioada următoare, atunci când programul îi va permite. El și-a stabilit un reprezentant la club, care ocupă funcția de vice-președinte.

Petroliștii au avut un start slab de campionat, marcat de 0-0 acasă cu Gloria Buzău, și 1-4 în deplasare cu Dinamo. Din etapa a treia sunt însă neînvinși, cu trei rezultate de egalitate, toate 0-0, și două victorii.

„Liga din România este mult mai competitivă decât pare din exterior, echipele sunt echilibrate valoric și fiecare are potențialul de a câștiga în orice moment. Sunt formații are au capacitate de luptă, care nu renunță până la final, și sunt convins că nivelul de dificultate va crește în fiecare săptămână, așa că fiecare victorie obținută va fi cu adevărat valoroasă”, a declarat tehnicianul Mehmet Topal, într-un interviu pentru lpf.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×