„Ne așteaptă groapa!”. Gică Hagi, mesaj dramatic

„Ne așteaptă groapa!”. Gică Hagi, mesaj dramatic
SURSĂ Sportpictures
  • Publicat:

Gică Hagi și-a pierdut răbdarea și a transmis un mesaj dramatic în cadrul unei conferințe de presă. „Regele” a vorbit despre situația în care se află fotbalul românesc și a tras o concluzie dură.

Conducătorul celor de la Farul Constanța este convins că fotbalul de la noi din țară va ajunge „în groapă” și a tras această concluzie după ce a analizat ce s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani.

Gică Hagi a transmis un mesaj dramatic

Gică Hagi a răbufnit la conferința de presă premergătoare partidei cu UTA Arad, pe care Farul Constanța o va disputa luni, 26 august 2024. „Regele” a fost deranjat de faptul că echipa lui a fost criticată în ultima săptămână și a transmis un mesaj dramatic, vorbind despre situația în care se află fotbalul românesc.

Totodată, Gică Hagi s-a arătat nemulțumit de faptul că nu reușește să găsească investitori care să se alăture proiectului pe care îl are la malul Mării Negre și să ducă echipa la nivelul următor.

„Tot vorbesc și pare că nu se înțelege. Am avut o ofertă clară, a venit Rivaldinho. Unul din afară a înțeles, e mai greu să înțeleagă unul din România. Oferta e foarte clară și foarte bună.

Farul e un club important, care are patrimoniu. Cel mai bine este să fie pe acțiuni. Fotbalul e un business și ați văzut ce înseamnă. Trebuie să știi să-l faci. Dacă știi să-l faci bine, te duci sus, cum fac cei de afară.

Noi trebuie să învățăm și să mergem pe acel drum. Dacă nu mergem pe acel drum, nu mai comentați la televizor, să nu mai zicem că vrem în Europa. Să tăcem, să-l luăm pe nu, nu se poate, nu avem, nu există.

Ce ne așteaptă? Groapa! Din păcate, mesajele cam astea sunt în România în ultimii 10-15 ani. Pentru mine, pe direcția mea din fotbal, cam asta am văzut”, a declarat Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.

Start greu de sezon pentru Farul Constanța

Farul Constanța are parte de un start de sezon destul de dificil. Trupa lui Gică Hagi a înregistrat două victorii, trei înfrângeri și un rezultat de egalitate în primele șase etape disputate.

Cele două victorii ale dobrogenilor au fost obținute în fața celor de la Poli Iași, scor 2-0 și în fața celor de la FC Hermannstadt, scor 3-2. Constănțenii au cedat în fața celor de la Unirea Slobozia, scor 0-1 și în fața celor de la FC Botoșani, tot cu 0-1 și în compania campioanei FCSB, scor 2-3. Singurul rezultat de egalitate a fost înregistrat cu Oțelul Galați, scor 0-0.

Pentru trupa lui Gică Hagi urmează o nouă partidă dificilă, în etapa a șaptea. Farul Constanța o va întâlni pe UTA Arad, în deplasare, pe 26 august.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×