Monica Niculescu a triumfat la turneul WTA 500 din Mexic și s-a ales cu o sumă importantă pentru succesul răsunător din finalul acestei veri.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a participat în proba de dublu de la Monterrey alături de Hanuo Guo. Cele două sportive au trecut în finală de perechea Giuliana Olmos/Alexandra Panova, 3-6, 6-3, 10-4, la capătul unui meci care a durat 94 de minute.
La 36 de ani, Monica Niculescu a obținut o victorie importantă într-un turneu de categorie WTA 500 și își mai adaugă un trofeu în vitrină. Alături de Hanyu Guo, Monica Niculescu a trecut în finală de perechea cap de serie numărul 1 a acestui turneu. Pentru performanța notabilă din finală sportiva română va fi recompensată cu jumătate din premiul de 47.000 de dolari și va acumula încă 500 de puncte în clasamentul WTA.
Este al 12-lea succes din carieră pentru Monica Niculescu: 2024 – Strasbourg , alături de Cristina Bucsa; în 2021 – Nur-Sultan, cu Anna Lena Friedsam; în 2019 – Hua Hin cu Irina Begu; în 2017 – Biel/Bienne cu taiwaneza Hsieh Su-wei; 2016 – Shenzhen cu Vania King, Washington DC cu Yanina Wickmayer, New Haven cu Sania Mirza; 2014 – Shenzhen, Hobart, ambele cu Klara Koukalova; 2012 – Hobart cu Irina Begu; 2009 – Budapesta cu Alisa Kleybanova, potrivit WTA Tennis.
Sportiva a fost în dubii cu privire la șansele de a participa la Jocurile Olimpice în proba de dublu alături de Irina Begu. Ea a avut nevoie de un regim RICE (repaus, gheață, compresie și poziție proclivă) care a ajutat-o să stopeze creșterea fluxului de sânge către musculatura lezată de la gambă. În plus, a primit și alte verdicte dure din partea medicilor care au făcut-o să fie foarte atentă la antrenamente.
Monica Niculescu a fost diagnosticată cu hernie de disc, inclusiv cervical. E conștientă de pericol și a spus în glumă că are noroc că își mai simte mâinile.
Greu, greu pentru că hernia e acolo, îmi apasă pe nerv. Deocamdată, să zic așa am noroc că îmi simt mâinile. Așa mi-a zis doctorul!.Nu puteam să mă uit în dreapta, mă întorceam cu tot corpul ! Așa, ca un lup”, a spus Monica Niculescu despre starea gravă în care se află hernia cervicală.
Participarea la Jocurile Olimpice nu a fost un real succes pentru sportivele românce. Irina Begu și Monica Niculescu au fost eliminate din primul tur de perechea Hsieh Su-wei și Tsao Chia-yi din China, scor 6-7, 5-7.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER