Gigi Becali nu a stat prea mult pe gânduri și i-a găsit deja un înlocuitor perfect lui Vlad Chiricheș. Latifundiarul din Pipera va fi nevoit să scoată din conturi 300.000 de euro pentru fotbalistul care vine din Superliga României.
FCSB a cedat în fața celor de la FC Hermannstadt, scor 2-0, în etapa a șaptea a noului sezon din Superliga României iar, la finalul partidei, Gigi Becali l-a criticat pe Vlad Chiricheș, fundaș care a greșit la ambele goluri marcate de sibieni.
Astfel, patronul echipei campioane s-a arătat din nou interesat de transferul lui Mihai Popescu, fundaș în vârstă de 31 de ani, care a evoluat timp de doi ani și jumătate în Scoția. Potrivit jurnaliștilor de la sportpesurse.ro, mutarea ar putea fi realizată în schimbul sumei de 300.000 de euro.
„Cine, Mihai Popescu? Începeţi voi cu Mihai Popescu acum… Habar n-am”, a spus Gigi Becali, potrivit sursei citate.
Fotbalistul care a evoluat la Dinamo București, fiind în prezent la Farul Constanța, a mai fost dorit FCSB în această vară, dar Gigi Becali nu a fost dispus să achite suma cerută de Gică Hagi: 400.000 de euro.
Mihai Popescu a vorbit despre interesul celor de la FCSB și a declarat că era dispus să semneze un contract cu echipa patronată de Gigi Becali, chiar dacă în trecut a evoluat pentru marea rivală, Dinamo București.
„Sincer, la momentul respectiv nu ştiam detalii, dar aş fi mers (n.r. la FCSB), ţinând cont că echipele care tind să joace în Europa… FCSB este una dintre ele şi mi-ar fi plăcut să joc în continuare în Europa, cum am făcut-o şi cu Farul.
FCSB e una dintre echipele care se bat pentru campionat şi pot spune că da, aş fi mers acolo cu drag, chiar dacă am jucat în trecut la Dinamo. Sunt jucător profesionist şi lucrul ăsta nu schimbă nimic”, a spus Mihai Popescu, potrivit AS.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER