Ce a declarat Florin Niță după ce a semnat contractul pe bani mulți cu arabii

Redactor:
Alex Oroianu
Ce a declarat Florin Niță după ce a semnat contractul pe bani mulți cu arabii
  • Publicat:

Florin Niță (37 de ani) s-a transferat la Damac, grupare din Arabia Saudită, unde va fi antrenat de Cosmin Contra (48 de ani). Florin Niță a avut și o primă reacție după ce a semnat un contract pe bani mulți cu gruparea din prima ligă a Arabiei Saudite.

Florin Niță a semnat un contract valabil pe un an de zile cu Damac, iar renumerația sa va fi una consistentă, 800.000 de euro. Niță a oferit un mesaj pentru pagina de Instagram a lui Damac, în care a declarat că este încântat de alegerea pe care a făcut-o.

Florin Niță a oferit prima reacție după ce a semnat cu Damac

Florin Niță a fost lăsat pe liber de Gaziantep, după ce oferta făcută de clubul turc nu a fost una prea bună pentru titularul echipei naționale a României. Niță va fi coleg la Damac cu Nicolae Stanciu (31 de ani), alături de care a mai jucat și la FCSB. Deși a avut evoluții apreciate atât în ultima ediție de campionat din Turcia, precum și la Campionatul European din Germania, Niță nu a primit oferte mai bune decât pe cea de la Damac.

„Sunt fericit că voi putea lucra în această echipă și voi experimenta noi lucruri într-un campionat atât de puternic”, a spus Florin Niță după ce a semnat contractul cu Damac.

Florin Niță a avut o prezentare spectaculoasă la Damac

Experimentatul goalkeeper a avut parte de o prezentare de clasă din partea noului său club, care a dorit să îl compare cu un super-erou. Niță a fost comparat cu „Omul Păianjen” în clipul de prezentare la Damac.

Niță a fost dorit și de alte două echipe din Arabia Saudită, Al-Kholood și Al-Okhdood, însă a ales în cele din urmă să semneze cu Damac, posibil și pentru a avea alături doi conaționali români. El ar putea debuta la noua sa echipă pe 28 august, într-un meci contra lui Al Hilal, echipă la care evoluează brazilianul Neymar.

În prima etapă a campionatului, echipa pregătită de Cosmin Contra a fost învinsă acasă de Al Khaleej cu scorul de 0-1. În acel meci, Abdulbasit Hawsawi a fost titular în poartă, în timp ce al doilea portar din lot este Naser Al-Ghamdi.

Alex Oroianu / Redactor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut să audă de el
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut…
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor.
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor. "I-am tras, că nu am avut…
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Anunț pentru românii cu sobe pe lemne. Comisia Europeană a dat ordin. România are termen până în 2030
Anunț pentru românii cu sobe pe lemne. Comisia Europeană a dat ordin. România are termen până în 2030
Soțul Deliei, prima victimă a
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×