Dan Nistor, mesaj războinic înaintea meciului cu Dinamo: „Nu am mamă, nu am tată!”. EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor a anunțat că nu va ține cont de istoricul său dinamovist atunci când va intra pe teren împotriva fostei sale echipe.

Cele două surprize ale noului sezon, Dinamo și Universitatea Cluj, se vor duela în etapa a 8-a la Cluj, iar Dan Nistor se va afla în poziția în care va trebui să lupte împotriva echipei sale de suflet, pe care nu a trădat-o niciodată pentru FCSB.

Dan Nistor, înaintea duelului cu Dinamo: „Rămâne mereu în suflet, dar pe teren nu am mamă, nu am tată”

Dan Nistor a dezvăluit la ProSport Live că face parte dintr-un grup unit, dar rezultatele pozitive din acest sezon au crescut foarte mult presiunea la echipă. Publicul e din ce în ce mai numeros la meciurile de pe teren propriu și elevii lui Neluțu Sabău trebuie să se mențină la cel mai înalt nivel.

Urmează un „duel de foc” cu o altă candidată surpriză la locurile pentru play-off, Dinamo. Elevii lui Zeljko Kopic au reușit o victorie mare împotriva Universității Craiova, 2-1. Pentru Dan Nistor meciurile contra echipei sale de suflet nu sunt niciodată simple, dar pe teren nu ține cont de simpatia sa față de „câinii roșii” și dă tot ce are mai bun ca echipa, sub tricoul căreia evoluează, să câștige.

„(nr. Neluțu Sabău) Ne dă foarte mare încredere plus că la foarte multe ședinte ne spunem că la meci noi suntem antrenorii în teren. Ne responsabilizează foarte tare și acest lucru cred eu că ne motivează foarte mult.

Plus că suntem un grup unit și acum presiunea e foarte mare. Noi fiind jucători cu experiență foarte mare eu cred că putem să trecem la nivelul următor. La fel ca la Steaua, Dinamo, Rapid și aici a început să fie o presiune foarte mare. Publicul e numeros și va trebui să fim la cel mai înalt nivel în continuare.

(nr. despre meciul cu Dinamo) Dinamo va rămâne și va fi mereu în sufletul meu, dar când voi intra pe teren nu am mamă, nu am tată nu cunosc pe nimeni”, a dezvăluit Dan Nistor la ProSport Live.

Dan Nistor, nu a trădat niciodată Dinamo pentru marea rivală: „Am avut de 5-6 ori oferte”

Mijlocașul celor de la U Cluj a evoluat în trecut pentru Dinamo în două perioade, și anume august 2016 – iulie 2017 și ianuarie 2018 – ianuarie 2020. Nistor a îmbrăcat tricoul alb-roșu de 105 ori, timp în care a marcat de 18 ori și a oferit 41 de pase decisive. El a rămas în continuare unul dintre cei mai apreciați jucători care au evoluat la Dinamo, iar atunci când a marcat în victoria ardelenilor chiar în „Ștefan cel Mare”, nu s-a bucurat și a fost apreciat pentru gestul său de fanii dinamoviști care l-au aplaudat.

Dan Nistor a dezvăluit că a fost ofertat de multe ori de Gigi Becali, dar nici nu s-a pus problema să semneze cu marea rivală a lui Dinamo.

„A fost cam de 5-6 ori această posibilitate. De câteva ori am fost foarte aproape, dar nu știu ce s-a întâmplat. Probabil au fost și alte persoane care nu m-au vrut acolo. Din punctul meu de vedere, era foarte greu să ajung acolo dat fiind trecutul meu dinamovist.

Uite, prima dată când a trebuit să ajung la Steaua (n.r. – FCSB), pentru că pentru mine e Steaua, era vorba și de foarte mulți bani și am decis cu membrii familiei mele să nu fac această greșeală. Primordial, banii nu sunt totul în viață! Important e să fi fericit și să te simți în largul tău”, a afirmat mijlocașul, potrivit iamsport.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Fotbalist de doar 15 ani, ucis în bătaie de rivali chiar în meciul de debut
BREAKING NEWS | Fotbalist de doar 15 ani, ucis în bătaie de rivali chiar în meciul de debut
”Și Barcelona a luat mai puține”. Reacție de zile mari după ce Bayern a umilit-o pe Dinamo Zagreb: ”Rușine istorică”
”Și Barcelona a luat mai puține”. Reacție de zile mari după ce Bayern a umilit-o pe Dinamo Zagreb: ”Rușine istorică”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”.
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”.
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
O comună din România are propriul serviciu de alertare. Cum sunt avertizați oamenii în caz de inundații sau alte urgențe:
O comună din România are propriul serviciu de alertare. Cum sunt avertizați oamenii în caz de inundații sau alte urgențe:…
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Milionarul care a ajuns falit şi a spus că Ion Ţiriac e ca un al doilea tată s-a însurat cu fiica unui fost ministru al Apărării
Milionarul care a ajuns falit şi a spus că Ion Ţiriac e ca un al doilea tată s-a însurat cu…
Supărare mare în familia CATENA după nunta de 3 milioane de euro! Cum au fost surprinșii mirii și socrii, în aeroport
Supărare mare în familia CATENA după nunta de 3 milioane de euro! Cum au fost surprinșii mirii și socrii, în…
Anunț pentru cei care stau la bloc. Se verifică de miercuri, 18 septembrie. Este obligaţia asociaţiilor de proprietari
Anunț pentru cei care stau la bloc. Se verifică de miercuri, 18 septembrie. Este obligaţia asociaţiilor de proprietari
Soțul Deliei, prima victimă a
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×