E gata transferul lui Alex Cicâldău în Superliga. Presa din Turcia anunță acordul

E gata transferul lui Alex Cicâldău în Superliga. Presa din Turcia anunță acordul
  • Publicat:

Presa din Turcia a anunțat acordul, iar Alex Cicâldău va reveni în România după ce a ajuns la un acord cu un club din Superliga. Acesta urmează să îmbrace tricoul Petrolului Ploiești.

Mijlocașul, care în sezonul trecut a evoluat pentru Konyaspor, nu făcea parte din planurile celor de la Galatasaray pentru actuala stagiune.

Alex Cicâldău revine în Superliga, iar presa din Turcia a anunțat acordul dintre Galatasaray și Petrolul Ploiești

Internaționalul român, care a fost ținta intereselor de transfer ale echipei Westerlo din Belgia, nu a ajuns încă la un acord concret cu aceștia. În prezent, presa din Turcia a raportat că Petrolul Ploiești și Galatasaray au ajuns la un acord pentru transferul jucătorului.

Astfel, Cicâldău urmează să joace în sezonul curent, sub formă de împrumut, pentru formația de la stadionul „Ilie Oană”.

În plus, formația Petrolul Ploiești, antrenată de Mehmet Topal, va avea opțiunea de a-l cumpăra definitiv la finalul perioadei de împrumut. Deși Topal nu deține licența Pro, el se ocupă de echipă și va avea posibilitatea de a decide dacă va activa această opțiune, în funcție de performanțele jucătorului.

  • Pentru Galatasaray, mijlocașul român a evoluat în 41 de partide și a marcat șase goluri.
  • Cota de piață a lui Alexandru Cicâldău este de 3 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Petrolul Ploiești a confirmat sosirea lui Alex Cicâldău pe „Ilie Oană”

Oficialii Petrolului Ploiești au confirmat că negociază transferul lui Alexandru Cicâldău. Aceștia au anunțat că discuțiile sunt în curs și că transferul ar putea fi finalizat în perioada următoare, având în vedere acordul preexistent cu Galatasaray pentru un împrumut. Mutarea ar aduce un jucător de calitate și experiență în tabăra „lupilor galbeni”, care ar putea contribui semnificativ la performanțele echipei din acest sezon. De asemenea, împrumutul lui Alexandru Cicâldău are stipulat în contract o clauză de cumpărare.

„Informația este adevărată, sunt șanse foarte mari să se realizeze. Veți afla în curând. Încercăm să aducem un număr 10 și un atacant. Așteptăm și noi ultima săptămână, atunci când o să mai fie ceva.

Și din afară niște variante, poate de la primele trei echipe de la ei, Galatasaray, Fenerbahce sau Beșiktaș. Să vină sub formă de împrumut, mare parte din salariu să fie susținută de către clubul de la care vor veni jucătorii.

Căutăm o oportunitate. Să cumpărăm noi de la Beșiktaș sau de la Fenerbahce este imposibil acum”, a declarat Cristian Fogarassy, potrivit IAm Sport.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fostul patron din Liga 1 A SĂRĂCIT! A rivalizat cu Gigi Becali, iar acum e acuzat de găinării
Fostul patron din Liga 1 A SĂRĂCIT! A rivalizat cu Gigi Becali, iar acum e acuzat de găinării
”Și Barcelona a luat mai puține”. Reacție de zile mari după ce Bayern a umilit-o pe Dinamo Zagreb: ”Rușine istorică”
”Și Barcelona a luat mai puține”. Reacție de zile mari după ce Bayern a umilit-o pe Dinamo Zagreb: ”Rușine istorică”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Un om de știință spune ADEVĂRUL! Universul nu a început așa cum credem
Un om de știință spune ADEVĂRUL! Universul nu a început așa cum credem
Milionarul care a ajuns falit şi a spus că Ion Ţiriac e ca un al doilea tată s-a însurat cu fiica unui fost ministru al Apărării
Milionarul care a ajuns falit şi a spus că Ion Ţiriac e ca un al doilea tată s-a însurat cu…
Alex Bodi, a RĂBUFNIT după ce Ema Uta a fost surprinsă, din nou, cu alt bărbat: „Să distrugă…” Mesaj FINAL pentru femeia pe care voia să o ia de soție
Alex Bodi, a RĂBUFNIT după ce Ema Uta a fost surprinsă, din nou, cu alt bărbat: „Să distrugă…” Mesaj FINAL…
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×