Campioana României va debuta în faza principală din Europa League pe Arena Națională, FCSB anunțând și când va avea loc duelul „de foc” cu Manchester United.
Gruparea roș-albastră a anunțat că meciul cu Manchester United, din Europa League, are loc pe 30 ianuarie, pe Arena Națională.
FCSB știe zilele în care își va întâlni cele opt adversare din faza principală a Europa League. Primul meci este împotriva reprezentantei Letoniei, FC RFS, pe 26 septembrie. Ultimul duel este și cel mai tare, cu Manchester United. Întâlnirea are loc pe același stadion, în ziua de 30 ianuarie.
Iată programul complet al partidelor campioanei României în faza principală din Europa League:
Din acest sezon, toate cele trei competiții europene, Champions League, Europa League și Conference League, au un alt format. Echipele participante, câte 36 în fiecare dintre cele trei întreceri, au fost împărțite în patru urne valorice.
Orice formație dispută câte opt partide, urmând să se înfrunte cu câte două adversare din fiecare urnă valorică. Patru meciuri vor fi acasă și patru în deplasare.
Se alcătuiește un singur clasament, iar primele opt merg în optimile de finală. De asemenea, formațiile de pe locurile 9-16 joacă, în dublă manșă, play-off-ul pentru ultimele locuri din optimi.
În ceea ce privește criteriile de departajare în clasament, acestea sunt: golaverajul, numărul mai mare de goluri marcate, numărul mai mare de goluri marcate în deplasare, numărul mai mare de victorii, numărul mai mare de victorii în deplasare, numărul mai mare de puncte, totalul mai mic din criteriul disciplinar, pe baza cartonașelor galbene și roșii primite de jucători și oficiali (cartonaș roșu – 3 puncte, cartonaș galben – 1 punct, eliminare pentru două cartonașe galbene – 3 puncte), coeficientul UEFA.
FCSB s-a calificat în faza principală din Europa League după ce a eliminat formația austriacă LASK Linz cu 2-1 la general. După ce în manșa tur, jucată în deplasare, scorul a fost 1-1, campioana României s-a impus pe Stadionul Steaua cu 1-0, în urma golului marcat de Darius Olaru în minutul 90+3.
Anterior, echipa lui Gigi Becali a jucat în preliminariile Ligii Campionilor. A eliminat FC Virtus din San Marino și Maccabi Tel-Aviv din Israel, dar nu a putut trece de Sparta Praga, din Cehia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER