Nota lui Radu Drăguşin din Newcastle – Tottenham 2-1! Au punctat tot ce a făcut românul

Nota lui Radu Drăguşin din Newcastle - Tottenham 2-1! Au punctat tot ce a făcut românul
SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
  • Publicat:
  • Actualizat:

S-a aflat ce notă a primit Radu Drăgușin, apărătorul lui Tottenham, pentru prestația din meciul cu Newcastle, scor 1-2.

Fundașul lui Spurs a fost titular, însă echipa sa a pierdut meciul.

Nota lui Radu Drăguşin din Newcastle – Tottenham 2-1! Au punctat tot ce a făcut românul

Tottenham a pierdut pe terenul lui Newcastle, scor 1-2, în a 3-a etapă din Premier League. Radu Drăgușin a fost titular și a jucat pe toată durata partidei.

Harvey Barnes a deschis scorul în minutul 37 pentru echipa gazdă. La scurt timp după începerea reprizei secunde, Spurs a egalat prin autogolul lui Daniel Burn.

Alexander Isak, atacantul suedez, a fost decisiv pentru echipa sa și a reușit să marcheze golul victoriei. Radu Drăgușin a fost notat cu 7.1 pentru prestația din meciul cu Newcastle, potrivit Sofascore.

Cred că Radu a avut o prestație bună. A fost o oportunitate grozavă să îl joc. Încă are doar 22 de ani. E încă tânăr, în special pentru un fundaș central, și m-am gândit că, dacă îl expun la această atmosferă, cu pericolul pe care îl pune Isak în atac, trebuie să fie foarte concentrat, iar el a reușit să fie”, a spus Ange Postecoglou, antrenorul lui Spurs, despre prestația lui Radu Drăgușin.

Cum au reacționat fanii lui Tottenham când au văzut că Radu Drăguşin e titular

Suporterii lui Tottenham și-au exprimat entuziasmul cu privire la titularizarea românului Radu Drăgușin.

„Sper ca Drăgușin să devină de neoprit după acest meci. E prea bun ca să încălzească banca”, a transmis un fan, pe X.

„Intră Drăgușin”, a scris un alt suporter, care a încărcat și o poză cu un samurai. „Radu, e timpul să strălucești”, „Păcat că Van de Ven este accidentat, dar am mare încredere în Drăgușin! Hai Spurs”, „Începem cu Drăgușin, îndrăzneț, îmi place!”, „Hai Dragonule”, „În sfârșit, Drăgușin în teren”, „Haide Radu”, sunt alte comentarii postate de fanii lui Tottenham.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×