Gigi Becali l-a atacat pe Dan Șucu, după ce patronul celor de la Rapid București ar fi deturnat transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB, chiar dacă latifundiarul din Pipera semnase deja contractul cu Nelu Varga.
Patronul campioanei României este convins că atacantul celor de la CFR Cluj va ajunge, până la urmă, sub comanda lui Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
În cursul zilei de astăzi, Gigi Becali a anunțat că s-a înțeles cu Nelu Varga pentru transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB și că cele două părți au semnat deja contractul. La doar câteva ore distanță, latifundiarul din Pipera a dezvăluit că mutarea a intrat în impas și că nu a putut ajunge la o înțelegere cu impresarul fotbalistului.
La miez de noapte, patronul campioanei României a intrat în direct la TV și a povestit că Dan Șucu a intervenit și a blocat transferul lui Daniel Bîrligea. Latifundiarul din Pipera s-a arătat extrem de dezamăgit de ceea ce a făcut patronul Rapidului și l-a atacat pe care în timpul intervenției telefonice pe care a avut-o.
„Eu nu credeam că Șucu poate face așa ceva. Îl credeam om de onoare, de calitate. Eu am contract semnat. Am vorbit cu Șucu, a zis că a oferit un milion jumate, în trei tranșe, înaintea noastră. După care eu m-am înțeles, am semnat contractul. Eu nu știam nimic despre oferta lor, eu am negociat cu Varga. După, Șucu a zis că dă 1.8 milioane în trei tranșe. Varga i-a zis că de ce să ia 1.8 milioane în tranșe, decât să ia două milioane de la mine? Nu contează asta, faci concurență, poți să faci licitație. Alta e că marfa e vândută. Mie îmi plăcea de Rareș Pop ăla, am auzit că deja negociază, nu că au semnat. Am zis că ce fac acum? Intervin și eu? Au fost mai vigilenți, l-au luat ei! Trebuia să dau și eu telefon, să negociez și eu?
Poate am altă mentalitate eu. Șucu știa că am semnat între cluburi. Mi-a spus mie la telefon: «Domnul Becali, eu nu sunt parte din contractul vostru». Eu nu știu, e posibil să fi sunat el primu, nu știu. Eu știu că are o stare proastă, mi-a spus asta, că îl ia FCSB pe Bîrligea. I-am zis: «Hai să ne lăsăm toți de fotbal, să nu mai cumpărăm nimic, să ai tu o stare bună». Eu cu orice, cu teren, cu orice. Dacă oile le-am vândut, cum să mai vii tu să dai? Dacă am făcut contractul? Eu știu că înțelegerea nu are valoare dacă jucătorul nu semnează. Eu cu Varga ne-am înțeles, ca oameni de afaceri. Dacă vezi că doi oameni au semnat, ce rost mai are?”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
În ciuda faptului că transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB a intrat în impas, Gigi Becali este convins că atacantul va ajunge la campioana României și a declarat că acesta nu își dorește să semneze un contract cu Rapid București, motivând afirmația făcută.
„Nu se duce băiatul la Rapid! Cum să se ducă la Rapid? El este fraier? I-am zis că la anul viitor pe timpul ăsta are trei milioane salariu! Vedem mâine dacă a crezut! În situația asta e mai tare ca la echipa națională. Are 10 meciuri până în primăvară. Le joacă, în vară a plecat! O să răspundă el, mâine dimineață.
Mâine dimineață e rezolvată treaba! Eu am fost dezamăgit pentru că aveam altă impresie despre Șucu. Nu că mi-o schimb acum, probabil are altă mentalitate. Compari FCSB cu Rapidul la vânzări? Ultimele exemple, l-au dat cu două milioane pe Rrahmani. Cu cinci dacă face, dacă drege, dacă unge. Și Neluțu Varga poate să ia încă patru milioane de pe Bîrligea. Dacă mă calific în Liga Campionilor, îi mai dau 500.000. Există în contract asta. Ei o să joace în play-out, cu Buzăul și cu Slobozia. Pentru ce a făcut el, Șucu, asta îi va răsplăti Dumnezeu”, a mai spus Gigi Becali, conform sursei citate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER