Gigi Becali a studiat mai multe variante până să bată palma cu Daniel Bîrligea, iar ProSport a aflat că roș-albaștrii s-au interesat serios și de Gabriel Debeljuh, după ce au obținut „biletele” pentru noul format din Europa League.
Dacă transferul lui Bîrligea ar fi picat în cele din urmă, Debeljuh ar fi ajuns, cel mai probabil, la FCSB, acolo unde Gigi Becali a căutat un vârf puternic, capabil să marcheze multe goluri.
FCSB a declanșat ofensiva pe piața transferurilor după calificarea în Europa League și a avut pe listă mai multe ținte, în condițiile în care roș-albaștrii au de jucat în acest moment în trei competiții. Asta dacă Gigi Becali va fi cu adevărat interesat de Cupa României, competiție câștigată în sezonul trecut de Corvinul Hunedoara.
Entuziasmat după transferul lui Daniel Bîrligea, pe care îl vede un veritabil golgheter la FCSB, Gigi Becali a oprit celelalte discuții pe care le-a avut pentru un jucător masiv în ofensivă. Printre țintele lui Gigi Becali a fost și Gabriel Debeljuh, vârf aflat acum în lotul celor de la Sepsi. Mutarea s-ar fi făcut pentru suma de 500.000 de euro, care reprezintă de fapt clauza pe care atacantul o are în contractul cu formația din Sfântu Gheorghe.
Criticat anul trecut de finanțatorul Laszlo Dioszegi, Gabriel Debeljuh a marcat două goluri în acest început de sezon. El a punctat în remiza celor de la Sepsi cu Rapid, scor 2-2, dar și în eșecul suferit de formația sa cu Universitatea Craiova, scor 1-2.
Atacantul a ajuns în urmă cu mai bine de un an la Sfântu Gheorghe și a ajutat-o pe Sepsi să prindă play-off-ul pe ultima sută de metri, după un gol marcat pe finalul meciului cu Petrolul, câștigat cu scorul de 2-1.
Implicat într-un veritabil „război” cu Dan Șucu, Gigi Becali ar fi dus probabil un duel de la distanță cu acesta și pentru Gabriel Debeljuh. Asta în condițiile în care fostul atacant al lui CFR Cluj este dorit și de cei de la Rapid.
„Am fost sunat de Viorel Moldovan, președintele clubului. M-a întrebat de Debeljuh și cam atât a fost discuția. Are o clauză de 500.000 de euro. Dacă se plătește și se înțelege cu jucătorul, merge la Rapid, dacă nu, rămâne la noi.
Noi nu suntem disperați să-l vindem pe Debeljuh. Nu există nicio negociere. A rămas că Viorel Moldovan o să vorbească cu conducerea, cu domnul Șucu, cu Șumi. Apoi, vor decide ei. Nu mi-a zis nici da, nici nu”, a spus Attila Hadnagy, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER