Transferul de 3.000.000 de euro al lui Gigi Becali a fost făcut praf de un fost atacant de top al echipei din Ghencea.
Jean Vlădoiu (55 de ani), fost atacant al Stelei, golgheter în sezonul 1995 – 1996, și-a spus punctul de vedere în legătură cu transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB. Vlădoiu a dat verdictul rapid în legătură cu atacantul adus de la CFR Cluj, despre care a spus că este unul modest.
Gigi Becali l-a ridicat în slăvi pe Daniel Bîrligea, după ce jucătorul a ales să vină la FCSB, în schimbul a 2.000.000 de euro și un procent de 20% dintr-un transfer viitor. Deși Bîrligea este un atacant care a ajuns și la echipa națională a României, Jean Vlădoiu nu este impresionat de calitățile vârfului transferat de campioana României de la CFR Cluj. Vlădoiu a spus ce detalii îi dăunează în prestații lui Bîrligea, punând accent pe partea tehnică, care nu este un punct forte pentru jucătorul în vârstă de 24 de ani.
„Nu am o certitudine… Deocamdată, la CFR a marcat, este un marcator, dar mai are multe lucruri de pus la punct.
Ca să joci acolo, ca să fii la cerințele a ceea ce înseamnă FCSB în momentul ăsta și la nivelul la care joacă, va trebui să muncească mult! La partea tehnică, la ABC, suferă, din păcate! Mai are lucruri de pus la punct.
Are forță, e bătăios, aleargă mult, are disponibilitate la efort, dar mai are multe de pus la punct. La un atacant, dacă nu știi să deviezi, n-ai tehnică bună, nu intri în combinații, e greu să ajungi la nivelul pe care și-l doresc cei de la FCSB.
Dar mă gândesc că, atunci când au investit, s-au gândit foarte bine, s-a făcut și licitație pentru el…
Eu sper ca Bîrligea să confirme această licitație și tot ceea ce s-a făcut în jurul lui. Pentru mine, este un atacant normal, i-aș spune modest, cu tot respectul”, a declarat Vlădoiu, pentru GSP.
Patronul lui FCSB este încântat de achiziția pe care a făcut-o de la CFR Cluj. Omul cu banii de la campioana României a spus că se aștepta ca omologul său de la Cluj-Napoca, Neluțu Varga, să ceară o sumă mult mai mare decât pe cea pe care a plătit-o pentru aducerea lui Bîrligea.
„Îi mulțumesc lui Varga că el este bărbat, că el ce spune aia face. Îl voiam pe el neapărat, nu l-am luat de ambiție. Mi-a venit să spun la Fanatik că dau 3 milioane pe el. Noroc că mi-am mușcat limba, că eu credeam că vor 6 milioane pe cel mai bun jucător al lor.
Are forță, dribling. Voi trebuie să vă gândiți Spune-mi un atacant pe care aș da eu două milioane. Pe el am dat. Și nu mai spune alte detalii că se ajunge la 3. O să vedem peste câteva luni dacă cunosc fotbal sau nu. O să vedem câte goluri o să dea la Steaua și câte dădea la CFR”, a spus Gigi Becali la Palat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER