Florinel Coman are un plan clar după ce a aflat de condamnarea din dosarul permisului fals

Redactor:
Alex Oroianu
Florinel Coman are un plan clar după ce a aflat de condamnarea din dosarul permisului fals
  • Publicat:

Florinel Coman are un plan clar după ce a aflat condamnarea din dosarul permisului fals.

Florinel Coman a fost condamnat la 11 luni de închisoare cu suspendare în luna aprilie a acestui an, după ce a fost prins cu un permis fals, folosit în perioada februarie – aprilie 2019, atunci când se afla la Kiev, pentru efectuarea unui tratament de recuperare după o accidentare. Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a spus că Florinel Coman poate scăpa destul de ușor de orele de muncă în folosul comunității, iar FRF nu are nimic împotriva condamnării sale.

Florinel Coman are un plan clar după ce a aflat condamnarea în urma folosirii permisului fals

Andrei Vochin a discutat despre situația lui Florinel Coman, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru 11 luni. Oficialul FRF a specificat că Florinel Coman ar putea scăpa de munca în folosul comunității cu ajutorul avocaților, care ar putea comuta efectuarea muncii, dar și printr-o metodă de schimb.

„Nu există nicio problemă din partea FRF. De ce ar fi? Nu cred că este o problemă, din punctul meu de vedere. A făcut o greșeală, plătește pentru acea greșeală, apoi redevine un om normal.

În momentul ăsta, mai are de ispășit șapte luni. Verdictul s-a dat în aprilie, dar s-a aflat abia acum.

Partea a doua, cu munca în folosul comunității, o pot rezolva avocații într-un fel sau altul.

Fie, prin comutarea efectuării acelei munci, fie prin suspendarea acelei munci și găsirea a unui alt fel în care să plătească și partea asta. Dar, asta ține de avocați”, a declarat Andrei Vochin la DigiSport.

Gigi Becali a oferit prima reacție după condamnarea lui Florinel Coman

Gigi Becali a oferit prima sa reacție după aflarea veștii, în exclusivitate pentru ProSport. Patronul a spus că este problema personală a atacantului de la Al-Gharafa, însă va avea parte de sprijinul său, dacă va fi nevoie.

„Aia este! Și dacă i-au dat 11 luni cu suspendare ce vreți să facă acum Florinel Coman? Este vreun recidivist? Vreți să se lase de fotbal? Sau ce vreți să îi fac eu? E vaccinat și se descurcă el. Nu mai e problema mea, că el nu mai e jucător la FCSB. Stați voi liniștiți că el o să își continue fără probleme contractul la arabi și știe el cum să își rezolve această problemă. Știe ce are de făcut, nu trebuie să îi spun eu nimic”.

În urmă cu trei ani, atunci când Florinel Coman a comis fapta respectivă și era jucător sub contract cu FCSB, Gigi Becali declara: „L-am cautat pe Florinel să discut cu el şi să îl mai liniştesc. I-am spus că sunt alături de el şi l-am rugat să nu se uite pe la televizor şi pe site-uri în aceste zile. El este unul dintre jucătorii mei foarte importanţi din echipă. Din punctul meu de vedere, el trebuie să joace în următorul meci de campionat. Trebuie să fie bărbat şi să treacă peste acestă problemă. De ce să nu joace? În cel mai rău caz, el va primi cu suspendare. Nu este vreun infractor şi nu este recidivist. Am văzut că s-a facut atâta tam-tam după acest caz, dar unii văd că spun că nu a avut niciun fel de act la el. Te doare mintea de ce prostii pot să debiteze unii. Staţi liniştiţi că Florinel este bine şi nu îl lasă la greu Gigi Becali”.

Alex Oroianu / Redactor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
A explodat bomba despre Băsescu. Acum s-a aflat totul: EL ESTE autorul
A explodat bomba despre Băsescu. Acum s-a aflat totul: EL ESTE autorul
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×