Ultrașii celor de la Rapid care au introdus pe stadion bannerele împotriva lui Marius Șumudică, la derby-ul cu Dinamo, au devenit ținta altor lideri ai galeriei giuleștene.
La partida dintre Rapid și Dinamo, un grup de fani din galeria Rapidului, denumit „Original 1923”, a afișat un mesaj împotriva antrenorului Marius Șumudică, lucru care a generat tensiuni în interiorul peluzei.
Cei de la „Original 1923” au postat un mesaj pe rețelele de socializare în care au precizat că nu vor ceda în fața amenințărilor și acțiunilor de intimidare din partea liderilor mai vechi ai Peluzei Nord.
„Libertatea de exprimare este dreptul de a fi tu însuți! Noi, Original 1923, dorim să clarificăm public și transparent situația actuală. În 2024, manipularea și dezinformarea continuă să fie prezente, inclusiv în rândul suporterilor.
Acuzațiile conform cărora am fi fost plătiți pentru a afișa, la meciul cu Dinamo, mesaje controversate care făceau referire la declarațiile din trecut ale lui Marius Șumudică par să facă parte din acest peisaj de dezinformare.
În plus, aceste acuzații sunt însoțite de amenințări și intimidări. Reflectând presiunile venite din partea unui/unor rapidiști vechi care doresc să manipuleze și să folosească suporterii în interes personal (…) Rămânem dedicați susținerii echipei Rapid București, așa cum am făcut mereu, cu corectitudine, pasiune și respect față de valorile noastre. Noi vom continua să facem ceea ce am făcut și până acum: să încurajăm Rapid București așa cum dorim noi, nu cum vor alții. Peluza Nord nu este Coreea de Nord”, se arată în postarea celor de la „Original 1923”.
La derby-ul cu Dinamo, de la 18 august, înainte de numirea lui Marius Șumudică ca antrenor la Rapid, galeria rapidistă a afișat bannere care conțineau anumite declarații ale tehnicianului.
Mai exact, pe bannere apărea scris: „Eu nu pot antrena Rapidul în Liga a II-a, pentru că am o carieră în spate” și „Rapidistul Șumudică a murit”.
„Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleștiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment” declara noul tehnician al „alb-vișiniilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER