Ce s-a întâmplat în amicalul Universitatea Craiova – FC Argeş. Formula inedită folosită de Gâlcă, în condiţiile în care a avut zece absenţe

Ce s-a întâmplat în amicalul Universitatea Craiova – FC Argeş. Formula inedită folosită de Gâlcă, în condiţiile în care a avut zece absenţe
  • Publicat:

În pauza competiţională, Universitatea Craiova a disputat un meci de verificare cu divizionara secundă FC Argeş, în cadrul bazei sportive „Ilie Balaci” din Lunca Jiului.

Ca de obicei la amicalele organizate în Bănie, publicul şi presa au avut interzis din partea celor de la Universitatea Craiova.  Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, oaspeţii deschizând scorul după un autogol al lui Danciu, iar Andrei Ivan a egalat.

Costel Gâlcă a început cu: Lung junior – Vlădoiu, Sierra, Vancea, Danciu – Căpăţână, Screciu, Houri – Mora, Paredela, Ivan. Au intrat pe parcurs: Lazar – Badelj, Oshima, Barbu, Ninaci, Koljic, Lapadatescu, Buşa.

Următorul meci al echipei din Bănie va fi cu Poli Iaşi, în deplasare, duminică, 15 septembrie, de la ora 18.15.

Universitatea Craiova are 9 jucători la echipele naţionale

Universitatea Craiova are zece jucători absenţi în această perioadă, nouă dintre ei fiind convocaţi la loturile naţionale, iar Anzor Mekvabishvili este accidentat. În condiţiile acestor absenţe, Costel Gâlcă a apelat în această perioadă la mai mulţi jucători de la academia clubului.

Astfel, Laurenţiu Popescu, Nicuşor Bancu şi Alexandru Mitriţă sunt convocaţi la naţionala României de selecţionerul Mircea Lucescu pentru partidele cu Kosovo şi Lituania, din Liga Naţiunilor, la Ştefan Baiaram a apelat Daniel Pancu pentru naţionala U21, care va întâlni Muntenegru şi Finlanda, Ştefan Bană este la naţionala U20, unde a fost chemat de Costin Curelea pentru meciurile cu Anglia şi Germania, iar Florin Gaşpăr este în lotul României U18, pentru dubla amicală cu Moldova.

Maldonado, integralist pentru Honduras în victoria cu 4-0 contra Trinidad Tobago 

Denil Maldonado a fost convocat de selecţionerul Reinaldo Rueda la naţionala Hondurasului pentru meciurile cu Trinidad Tobago şi Jamaica, din Liga Naţiunilor Concacaaf. Maldonado a fost integralist azi-noapte în victoria cu 4-0 a Hondurasului cu Trinidad Tobago.

Un alt stoper al Ştiinţei, Gjoko Zajkov, face parte din lotul Macedoniei de Nord pentru meciurile cu Insulele Feroe şi Armenia, din Liga Naţiunilor. De asemenea, fundaşul stânga al Universităţii Craiova, Basilio Ndong, a fost convocat la lotul Guineei Ecuatoriale pentru meciurile cu Algeria şi Togo, din preliminariiile Mondialului din 2026. Ndong a fost integralist în eşecul cu 2-0 din deplasare cu Algeria, el încasând un cartonaş galben în condiţiile în care l-a avut adversar direct pe Riyad Mahrez.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
×